Homepage  / Articole

Brad Pitt se ocupă activ de organizarea nunţii

Brad Pitt se ocupă activ de organizarea nunţii

de Redactia Tvmania

Nu mireasa va fi cea care se va ocupa de evenimentul cel mare în cazul cuplului Brad Pitt (48 de ani) – Angelina Jolie (36 de ani), scrie revista „Grazia”.

Viitorul mire s-a implicat activ în organizarea nunţii, pentru a fi sigur că totul va merge perfect. O sursă a dezvăluit publicaţiei amintite că, pentru ceremonia care va avea loc în vară, în castelul lor din sudul Franţei, Brad s-a apucat de renovări masive, cu ajutorul unui expert în restaurarea castelelor.

Actorul a dat deja 10 milioane de lire sterline şi le oferă muncitorilor bonusuri consistente pentru a termina totul până în vară.

„Încearcă chiar să facă o zonă de aterizare pentru avioane private pe domeniu, dar are câteva probleme cu asta, pentru că are nevoie de permise”.

Actorul vrea ca toate mâncărurile şi băuturile de la eveniment să fie produse în zonă şi s-a apucat de degustat mâncâruri franţuzeşti şi vinuri de câteva săptămâni. În plus, Brad l-a rugat pe fratele Angelinei, James Haven, să oficieze ceremonia, acesta fiind pastor.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton