Au trecut trei ani de la despărțirea de Angelina Jolie și zeci de speculații legate de relații cu diferite actrițe. Iată că acum Brad Pitt se pare că și-ar fi găsit, în sfârșit, echilibrul sufletesc. Presa din Statele Unite anunță că Brad Pitt și Charlize Theron formează cel mai nou cuplu de la Hollywood, după ce aceștia au fost surprinși împreună la un eveniment monden.
„Ea a băut un cocktail cu votcă, în timp ce el a băut numai apă minerală, spune sursa, Brad Pitt luând decizia de a nu mai consuma alcool după despărţirea de Angelina Jolie. „El a cuprins-o cu mâna pe la spate, iar la un moment dat i-a făcut cu ochiul. Amândoi par cu adevărat fericiţi, a continuat sursa.
Potrivit jurnaliştilor, Charlize Theron nu i-a cunoscut încă pe cei şase copii ai starului american, deşi după Crăciun cei doi au petrecut mult timp împreună la reşedinţa lui Pitt din California. Şi Theron are doi copii adoptaţi, pe August şi Jackson. Şi în anul 2017 au existat zvonuri că cei doi s-ar întâlni în secret, însă la momentul respectiv au fost dezminţite.