Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Brad şi Angelina au acaparat un hotel

de Redactia Tvmania

Actorii Angelina Jolie (35 de ani) şi Brad Pitt (46 de ani) s-au cazat la Hotelul Claremont, din Berkeley (California), pe durata filmărilor la pelicula „Moneyball”, în care Pitt deţine rolul principal.

Iar o sursă a povestit ziarului „Chicago Sun-Times” că cei doi (şi cei şase copii ai lor) au acaparat toată clădirea: „Am tratat sosirea Angelinei Jolie şi a lui Brad Pitt – plus a copiilor şi a anturajului lor – ca pe o operaţiune militară”. Cei doi merg des la spa în hotel, având „întâlniri romantice”, şi îi roagă pe administratori să pună semne cu „În reperaţie” la piscina hotelului, pentru ca puştii lor să se poată juca aici liniştiţi.

Mai mult decât atât, au cerut ca orice revistă care îi are pe copertă să fie înlăturată din holul hotelului. „Asta înseamnă că am scos cam toate revistele cu celebrităţi, pentru că Brad şi Angie sunt pe copertele lor aproape în fiecare săptămână!”, a compeltat sursa.

Celebrul cuplu a închiriat un întreg etaj al clădirii şi toate ferestrele camerelor pe care le ocupă au fost protejate împotriva papparazzilor cu un material special care împiedică realizarea de fotografii. Când nu petrece ore romantice cu Brad, la spa, Angelina merge la biblioteca Universităţii din Berkeley, unde se pare că se documentează pentru o carte despre criza internaţinală a refugiaţilor.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te