Homepage  / Filme Online / Netflix

„Bridgerton”, sezonul 2, a ajuns în topul celor mai urmărite seriale Netflix. Ce seriale mai sunt pe listă

„Bridgerton”, sezonul 2, a ajuns în topul celor mai urmărite seriale Netflix. Ce seriale mai sunt pe listă

de Andra Stana,

După numai 17 zile de la lansarea sezonului doi din „Bridgerton”, serialul a ajuns pe locul trei în topul celor mai urmărite seriale în engleză de pe platforma Netflix.

Câte milioane de ore de vizionare a adunat „Bridgerton”

Potrivit deadline.com, cel de-al doilea sezon din „Bridgerton” a adunat un număr total de 560,5 milioane de ore de vizionare. Dintre acestea, mai mult de 115 milioane de ore au fost vizionate între 4 și 10 aprilie.

În prezent, primul sezon din Bridgerton este pe primul loc pe lista celor mai urmărite seriale de pe Netflix în primele 28 de zile de la lansare. Acesta a adunat 625,5 milioane de ore de vizionare, mai scrie sursa citată.

La ora actuală, trei seriale marca Shondaland sunt în top 10. Pe lângă cele două sezoane „Bridgerton”, pe listă se află și „Inventing Anna”, pe locul 5.

Noul sezon al seriei „Bridgerton” a avut premiera pe Netflix pe 25 martie 2022. Acesta ecranizează cartea a doua din seria scrisă de Julia Quin, „Vicontele care mă iubea”. 

https://www.youtube.com/watch?v=45mYLfYffHQ

În topul amintit de Deadline.com, „The Ultimatum: Marry or Move On”, de la creatorii filmului „Love is Blind”, a fost pe locul 2, la distanță față de „Bridgerton” în topul săptămânal, cu 43,71 milioane de ore vizionate. Sezonul 5 din „Better Call Saul” de la AMC a intrat în Top 10 pe locul 6, cu 15,17 milioane de ore vizionate.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton