Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Britney Spears e la un pas de a fi concediată de la "X Factor" USA

de Redactia Tvmania

După ce recent încheiatul sezon doi din ediţia americană a “X Factor” a înregistrat audienţe sub aşteptări, culminând cu o finală mai puţin urmărită decât semifinalele, se pare că primul cap care va cădea e cel al starletei pop, adusă printre juraţi la începutul sezonului.

Potrivit Us Weekly, se pare că părintele formatului, Simon Cowell, e gata să o concedieze pe Britney (31 de ani), deoarece ar fi vrut-o pe “Britney cea nebună, dar a primit-o pe Britney cea plictisitoare”.

Pe de altă parte, dacă asta chiar se întâmplă, cântăreaţa tot se poate consola cu ideea că singurul ei sezon la “X Factor” a fost unul incredibil de profitabil.

Astfel, se pare că însuşi imensul ei contract, de circa 15 milioane de dolari pentru acest sezon, va juca un rol în decizia lui Cowell. “N-au dat atâţia bani ca s-o audă cum zice numai «extraordinar» şi aplaudă fără chef”, a explicat o sursă.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te