12 ani mai târziu lucrurile s-au schimbat. În toamna anului trecut, Jamie a renunțat la drepturile sale de custode, după ce a avut o serie de probleme de sănătate. dar și după ce acesta a fost cercetat că l-ar fi agresat fizic pe unul din copiii cântăreței.
În acel moment Jamie a fost înlocuit temporar de managerul lui Britney, Jodi Montgomery, iar artista a depus acum o cerere către judecătoria din L.A, în care comunică faptul că „se opune” ca tatăl ei să redevină unic custode legal asupra averii sale.
Spears „preferă acum cu tărie” ca Jodi Montgomery, custodele autorizat, care a preluat postul lui Jamie în septembrie, „să continue în acest rol cum [a făcut-o] timp de aproape un an”, arată documentele depuse.
„Suntem acum într-un punct în care custodia trebuie schimbată în mod substanțial pentru a reflecta schimbările majore ale stilului său de viață actual și a dorințelor sale declarate”, spune avocatul lui Spears, Samuel D. Ingham III, în dosar.
„Fără a renunța în vreun fel la dreptul ei de a solicita încetarea acestei custodii legale în viitor, BRITNEY ar dori ca numirea doamnei MONTGOMERY în rolul de custode legal să fie făcută permanent”.
Conform celor de la People, Spears se opune ca tatăl său să „continue ca unic custode al averii sale” și, în schimb, „preferă cu tărie să aibă un fiduciar corporatist calificat desemnat să îndeplinească acest rol”, potrivit documentelor.
Noile sale solicitări vor fi probabil contestate agresiv de Jamie, deși sunt „în interesul ei cel mai bun”, spune avocatul lui Spears în dosar.