Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Bubbles, cimpanzeul lui Jacko, dat spre adopţie

de Redactia Tvmania

Când Michael Jackson a murit şi-a lăsat averea copiilor săi, mamei sale si asociaţiilor caritabile, dar nimeni nu a auzit nimic despre ce i-a lăsat lui Bubbles, cimpanzeul lui, scrie aolnews.com.

Bubbles, care a stat alături de Michael până a devenit prea mare ca să mai poate fi tratat drept un animal de companie, se află acum într-un centru de îngrijire fondat de Patti Ragan, Center for Great Apes.

Cimpanzeul locuieşte de cinci ani de zile în acest centru, iar acum îngrijitorii săi cer oamenilor să îl „adopte” pentru 150 de dolari. Costurile de îngrijire ale lui Bubbles se ridică anual la 15.000 de dolari în care sunt luate în calcul alimentele, îngrijirea medicală şi materialele necesare adăpostului său.

Cei de la centru speră ca fanii lui Michael să ţină cont şi de cimpanzeu şi să îi ajute pe cei de la centru să îl întreţină. Pentru 150 de dolari acesta poate fi adoptat, adică ‚tutorele’ va primi 8-10 fotografii ale faimosului Bubbles şi ocazia de a-l vizita odată pe an în ziua porţilor deschise ale adăpostului. „Noi nu suntem deschişi pentru public, nu suntem o grădină zoologică,” a declarat Ragan.

Bubbles, care s-a născut în anii 1980, a avut parte de evenimente prin care puţini cimpanzei (şi chiar oameni) au ocazia să treacă: a participat la petreceri acasă la Elizabeth Taylor, a luat ceaiul cu primarul oraşului Osaka, iar Kenny Rogers l-a fotografiat împreună cu Michael Jackson.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te