Homepage  / Cinema

„Bubbles”, filmul despre Michael Jackson și cimpanzeul lui, nu va fi gata mai devreme de 2022

„Bubbles”, filmul despre Michael Jackson și cimpanzeul lui, nu va fi gata mai devreme de 2022

de Redactia Tvmania

Taika Waititi și Mark Gustafson au nevoie de cinci ani pentru a realiza filmul despre Bubbles, cimpanzeul lui Michael Jackson.

În plină promovare pentru „Thor: Ragnarok”, regizorul Taika Waititi a confirmat pentru Yahoo! UK că este se pregătește pentru „Bubbles”, filmul biografic dedicat cimpanzeului lui Michael Jackson. Netflix a anunțat deja din mai că este gata să finanțeze și să difuzeze această peliculă co-regizată de Taika și Mark Gustafson („Fantastic Mr. Fox”). Dar, chiar dacă duo-ul de realizatori au la dispoziție un buget generos, în jur de 20 de milioane de dolari, lungmetrajul e departe de a fi gata.

„Acest proiect a fost amânat din cauza lui «Thor». Este ceva unic și foarte artistic. Nu spun că «Thor» nu ar fi, dar acesta, ne va cere foarte mult timp și implicare pentru a-i conferi toată umanitatea pe care vrem s-o împărtășim cu acest film. Tehnica stop-motion, este o artă foarte cool, foarte pură. Este ceva pe care vreau să-l rafinez și la care să revin în timp ce luycrez pentru alte producții, pentru că realizarea lui ne va lua în jur de cinci ani”, a declarat Taika Waititi.

Așa că nu va fi gata înainte de 2022. Tehnica stop-motion cere într-adevăr foarte mult timp și o echipă foarte creativă.

„Când am citit scenariul original, era vorba despre un proiect live action. Dar nu mergea, era bizar și complicat. Când Dan Harmon și Starburns Industries, care au făcut «Anomalisa», s-au implicat în proiect, le-am spus să-l facem în stop-motion. Așa că vreau să-l fac împreună cu Mark Gustafson, care a făcut animația «Fantastic Mr. Fox», și sunt foarte mulțumit că voi lucra împreună cu el”, a mai explicat Taika Waititi.

 

Puteți vedea aici trailer-ul de la „Fantastic Mr. Fox”:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton