Cătălin Scărlătescu, juratul care a declarat de nenumărate ori că gastronomia nu este o artă, are în această seară o șansă de a demonstra că un preparat savuros are la bază cantități, texturi și combinații de gust atent calculate. Tot el va intra în competiție cu un avantaj, pentru că ultimul battle câștigat alături de echipa galbenă îi dă prilejul de a distribui ingredientele impuse ale probei de azi, în funcție de strategia sa:
„Dacă avem două ingrediente ofertante, eu îl voi primi pe al treilea.”, mărturisește chef Dumitrescu. Vedetă în farfuriile acestei seri va fi peștele, pentru că tema confruntării de azi îi provoacă pe bucătari să găsească cel mai delicios mod de a găti un preparat nelipsit din meniul oricărui restaurant. Astfel, chef Scărlătescu va alea de ales între halibut, crap și nisetru, ținând cont de tehnica și timpul de gătit al fiecăruia, deoarece cronometrul va pune stop sesiunii de gătit după 75 de minute.
Și pentru că replicile tăioase și ironiile nu pot lipsi dintr-o luptă culinară „la cuțite:, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu își vor tachina colegul rival să gătească iar saramură: “Te-au blestemat toți în sezonul trecut că le-ai dat saramură fără sare!”. Rețetele pe care vor miza chefii în această seară trebuie să le ofere celor de la masa jurizării o experiență gastronomică unică, însă gândul unor jurați chimiști pare să îi pună în dificultate: „Destul de vagă descrierea, pe chimiști chiar nu știu cum să îi descriu. Ei cunosc multe substanțe, combinații de substanțe și…cred că oamenii de știință sunt foarte curioși din fire, dar și calculați. O să fie complicată proba de azi.”, afirmă chef Dumitrescu.
Ce mănâncă acești oameni de știință? Care sunt deliciile culinare ce i-ar putea convinge să acorde votul de încredere? Acestea sunt întrebările de care chefii trebuie să țină cont în confruntarea de azi și întrebările la care cei 12 bucătari din competiție trebuie să răspundă într-un mod cât mai savuros. Ce echipă va reuși să pună “chimie în farfurie”, dar și cine va părăsi competiția, telespectatorii Antena 1 vor vedea diseară, de la ora 20:00, în cea de-a cincea confruntare pe echipe din sezonul de poveste “Chefi la cuțite”.