Modifica setarile cookie
Homepage  / Galerie foto

„Chefi la cuțite” a început eliminarea concurenților

de Redactia Tvmania

Confruntările între cele trei echipe la „Chefi la cuțite” au început luni seară. Prima probă i-a adus pe jurați și echipele pe care le coordonează în bucătăria unde au avut de pregătit un preparat românesc reinterpretat, pe care l-au jurizat angajații de la Metrorex și RATB.

Finalul serii a adus și primul eliminat din concurs și o veste tristă pentru chef Scărlătescu: Petru Scalețchi, bucătarul de la Chișinău care gătește pentru ambasadori, a avut la duel cea mai slabă farfurie și a fost eliminat. Supărat și nemulțumit că a pierdut un om bun din echipă, chef Scărlătescu l-a încurajat totuși pe acesta și i-a spus să nu uite că va face mereu parte din echipa neagră.

Echipa neagră condusă de chef Scărlătescu a ales să gătească rață cu varză și mămăligă, dar pentru că nu s-a coordonat, nu a mai reușit să pună pe farfurii carnea, servind astfel celor veniți la jurizare doar varză cu mămăligă și jumări. Nemulțumiți de alegerea colegului lor, chef Dumitrescu și chef Bontea au protestat susținând că farfuria neagră nu este o reinterpretare și nu a respectat tema dată la această probă.

Oaspeții sosiți la jurizare și-au ales însă farfuriile preferate, astfel că rezultatul pentru următoarea probă i-a nemulțumit pe chefi: la duel au intrat toți cei din echipa gri, jumătate din echipa roșie și jumătate din cea neagră, astfel că chef Bontea și chef Scărlătescu au fost puși să aleagă pe cine din echipele lor salvează. Seara a adus prima eliminare din concurs: Petru Scalețchi a plecat acasă.

Marți la „Chefi la cuțite” provocarea continuă în bucătărie: cele trei echipe trebuie să gătească un meniu pentru sportivi și campioni, iar finalul ediției de azi va mai aduce o eliminare. Despre cine e vorba, telespectatorii Antena 1 află azi de la 20.30.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te