Homepage  / Articole

Burlacul Vladimir: Nu mi-e frică de însurătoare

Burlacul Vladimir: Nu mi-e frică de însurătoare

de Redactia Tvmania

Şi-a făcut o reputaţie de băiat rău (dar foarte dezirabil) în serialul „Narcisa sălbatică”, iar acum este protagonistul celui de-al treilea sezon din „Burlacul”, de la Antena 1. La numai 26 de ani, Vladimir Drăghia experimentează, experimentează, experimentează...dar, zice el în TVmania din 26 martie, nu se teme deloc de însurătoare.

“Nu mi-e frică de însurătoare. De ce să îmi fie frică? Este un pas în evoluţia normală a oricărui individ. Vine cu o grămadă de avantaje pe care sunt gata să mi le asum la momentul potrivit”, mărturiseşte burlacul de 26 de ani.

Până la acel moment însă, Vladimir Drăghia trebuie să aleagă din pretendentele de la reality-show-ul “Burlacul” şi el spune că are deja trei favorite.

Vladimir Drăghia (26 de ani) spune că este pregătit să facă pasul cel mare “la momentul potrivit”. Până atunci, e “Burlac” în toată puterea cuvântului, iar la reality-show-ul de la Antena 1 are deja preferate.“Sunt trei fete care se detaşează de restul. Sunt puternice, colorate, nostime, vulnerabile”, a declarat el pentru “TVmania”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton