Homepage  / Știri / Televiziune

Bursucu și Ana-Maria Barnoschi dau startul noului sezon „Roata Norocului”

Bursucu și Ana-Maria Barnoschi dau startul noului sezon „Roata Norocului”
5

de Redactia Tvmania

Duminică, 27 mai, de la ora 20:00, Ana-Maria Barnoschi și Bursucu, îndrăgitul cuplu de prezentatori, revin în casele telespectatorilor cu noul sezon “Roata norocului”! 

 

Deschiderea noului sezon al emisiunii o vor face Anda Adam și Daniel Buzdugan, invitații vedetă care vor învârti „Roata norocului” pentru o familie aflată în dificultate.

„Astăzi am venit la pentru placerea de-a lupta și pentru o cauză nobilă, aceea de a lua mașina asta (face referire la autoturismul pus în joc în cadrul concursului – n.r.), din Kanal D, ca să o ducem acolo unde locuiesc doamna Alexandra cu cei patru copilași ai săi (cazul social al ediției – n.r.)”, mărturisește simpaticul Daniel Buzdugan. 

Anda Adam a aflat că mama celor patru copii își dorește un aragaz și a făcut o „înțelegere” cu aceasta.

„Eu vreau să câștig aragazul pentru dumneavoastră, dar îmi promiteți că mă învățați să gătesc un pic mai bine pentru Evelin (fiica vedetei – n.r.) că nu prea mă pricep, recunosc”, spune  Anda Adam.

Anda și Buzdugan sunt într-o formă de zile mari și promit să facă totul pentru a câștiga cât mai multe premii. Mai mult, îndrăgitele vedete au testat câteva „premii” puse în joc, chiar în timpul emisiei, spre deliciul privitorilor. Premii mult dorite, vedete indragite si multa distractie vor contura un sezon perfect, pe placul romanilor.

 

Anda Adam si Buzdugan Roata Norocului – editia 27 mai sezon nouIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton