Homepage  / Știri

Cabral a intrat în cartea recordurilor

Cabral a intrat în cartea recordurilor

de Redactia Tvmania

Cabral face parte din cei 7406 oameni care au participat, pe Stadionul Dinamo, la cel mai mare curs de prim-ajutor din lume.

Prezentatorul tv a scris pe blogul său că a ajuns în Cartea Recordurilor, la litera „cea mai simpatică adunare de oameni implicați”.

Toți cei strânși pe stadionul bucureștean, au reușit să întreacă precedentul record, consemnat la Guadalajara, unde numai 6750 de oameni au participat la un asemenea curs.

„Nu știu cât speram să reușim, n-am stat să mă gândesc, dar știu că atunci când m-au anunțat că am trecut de 7.100 am început să țopăi ca tembelul. Și când a fost pus pe ecran numărul total, 7.406 (daca greșesc cu câțiva, vă rog să mă iertați, eu așa mi-aduc aminte), a explodat tot stadionul!”, a povestit Cabral pe blog.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton