Homepage  / Ultimul număr

Cabral il vrea pe Terica’ inapoi

Cabral il vrea pe Terica' inapoi

de Redactia Tvmania

Cabral Ibacka a uimit fanii povestii din "Inima de tigan" cu disparitia personajului sau in primul episod din "Regina". Dar vedeta Acasa a ramas pe baricade in privinta celorlalte doua emisiuni pe care le prezinta la acest post.

„TVmania”: Cum te-ai impacat cu moartea personajului tau, in „Regina”? A fost un soc pentru telespectatori…
Cabral: Cum sa ma impac?… A murit „Terica'”, nu e asa usor sa-l vezi pe-ala negru de vorbeste stricat si iubeste de mama focului pe „Rosa lui”, plin de sange… Da’, in ceea ce priveste publicul, au fost uimiti cand au vazut ca „al meu” dadu coltul, toti se asteptau si la o continuare a povestii lor de dragoste in Maroc.

Numele tau a ramas in distributia telenovelei. Va reveni personajul tau, la un moment dat?
Ca mi-a ramas numele acolo… pai nu am aparut in primul episod? Cat de revenit… poate ca fantoma (rade).

Ai vrea sa revina Thierry?
Normal, a fost unul dintre personajele foarte iubite in „Inima de tigan”, foarte multi oameni ma intrebau pe strada in diferite momente ale povestii ce se mai intampla cu el, ar fi interesant sa revina…

Duci lipsa actoriei?
Eu am spus-o mai demult, eu nu sunt actor, sunt diletant. Actori sunt colegii mei, nume mari si suflete talentate. Daca asa, ca amator, reusesc sa dau viata unui personaj care este acceptat de catre cei de acasa… ma bucur.

„In al 9-lea cer” a ajuns la sezonul doi. Care ai spune ca e dinamica dintre tine si Andreea, in raport cu dinamica pe care o aveai cu Adela Popescu?
Nu cred ca se pot face comparatii, aveam o chimie foarte buna cu Adela, am o chimie foarte buna si cu Andreea. Cu toate ca sunt doua firi diferite, in ceea ce priveste televiziunea sunt amandoua foarte atente si dedicate si cred ca este evident atunci cand te uiti la emisiune de acasa.

Ai cu opt ani mai mult decat Andreea. Va afecteaza asta relatia (pe platou si in viata personala)?
Nu.

Pe 4 octombrie ai implinit 31 de ani. Care e cea mai mare realizare a ta de pana acum si care e cel mai mare esec?
Realizari sunt multe, esecuri probabil si mai multe. Dar eu nu calculez asa, am invatat sa iau partea frumoasa a vietii, sa ma bucur de fiecare nimic si sa mai las contorizarile si incercarea de a fi constient de toate cele pana la ultimul amanunt. Cred ca as putea spune ca… pana acum viata mi-a zambit.

Participantii la „In al 9-lea cer” au posibilitatea de a face parte din viitoarele proiecte Acasa. Ti se pare suficient acest concurs pentru a le valida talentul sau crezi ca e mai importanta „calirea” pe platourile de filmare ale unui serial?
Heh, aici e mult de vorbit. „In al 9-lea cer” este, pana la urma, o emisiune-atelier, mai mult decat este o emisiune-concurs. Noi nu validam talentul, noi facem altceva: ii lasam pe cei de acasa sa interactioneze cu ei, sa-i noteze si sa-si spuna parerea. Pana la urma asta inteleg eu prin interactivitate, a trecut vremea cand se dadea ceva la televizor si, ca-ti placea sau nu, nu interesa pe nimeni. E, noi fix lucrul acesta l-am reusit, le cerem sfatul si ii includem in decizie pe cei de acasa si trebuie sa recunosc faptul ca cei alesi din sezonul trecut au confirmat cu totii filmand cu spor in productiile de anul acesta. Dar, ai dreptate cand intrebi, intr-adevar focul emisiunii ii pregateste de ceva, dar focul filmarilor impreuna cu o echipa mare inseamna si el alta experienta importanta. Vom vedea peste ani daca am ales bine sau nu…

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton