Modifica setarile cookie
Homepage  / Galerie foto

Cabral: „Mi se pare normal să-i ajutăm pe cei care au nevoie”

de Redactia Tvmania

Cabral s-a alăturat campaniei Big Build 2015 a asociației Habitat For Humanity. Timp de o săptămână, sute de voluntari ajută la construirea unor case pentru oameni neajutorați, care nici nu îndrăznesc să viseze la o locuință. Prezentatorul a răspuns afirmativ acestei invitații și a ajutat la construcția de case pentru opt familii nevoiașe din Bacău.

A fost o experiență de neuitat pentru Cabral, care este extrem de încântat că a putut contribui la bucuria unor oameni deosebiți. „Am participat la Big Build, acțiunea asociației Habitat for Humanity, pentru că mi se pare normal să-i ajutăm pe cei care au nevoie atunci când putem. Opt familii care trec prin momente grele se vor bucura, după această acțiune, de câte o casă în care să trăiască și să-și refacă viețile. Copii și adulți care altfel nu aveau nicio șansă să aibă un acoperiș deasupra capului vor avea un cămin. E important să ajutăm, cred că avem în noi resurse să-i ajutăm pe cei care au nevoie. Și mai mult decât orice… când vezi că ce ai făcut cu mâna ta reușește să aducă atâta bucurie… este de neprețuit!”, a declarat Cabral.

Acțiunea continuă până pe 9 octombrie, iar opt familii din Bacău vor începe o nouă viață într-o locuință în care sute de voluntari veniți din toate colțurile lumii au pus mult suflet și energie.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te