Putem rezolva aceste dileme cu foarte puțin efort, alegând cadouri neutre care se potrivesc oricărei personalități:
- Tablouri moderne cu tematică neutră
Decorațiunile sunt, poate, cel mai des achiziționate cadouri pentru Secret Santa, prieteni și familie. Dacă te-ai săturat de bibelouri, statuete, plante și lumânări, anul acesta poți aborda o subcategorie complet diferită: tablouri moderne. Varietatea imaginilor și temelor este practic infinită, deci poți alege unul care se potrivește cu personalitatea și stilul persoanei căreia îl vei oferi. Mai mult, prețul unui tablou achiziționat online este foarte scăzut, încadrându-se în orice buget.
- Cursuri și ateliere
Fiecare dintre noi ne dorim să găsim resursele necesare începerii unui curs într-un domeniu preferat. Fie că vorbim de gătit, regie, decorațiuni sau finanțe personale, poți face o surpriză cuiva drag și să îi plătești un curs drept cadou de sărbători. Unii furnizori oferă clienților posibilitatea de a cumpăra prezența la un curs, urmând ca participantul să aleagă ce își dorește din paleta de activități disponibile. Astfel, vei îndeplini dorința persoanei apropiate și îi vei oferi posibilitatea să aleagă ce își dorește din lista disponibilă. Dacă nu cunoști instituții care oferă cursuri, poți oferi oricând un abonament online Masterclass.
- O zi de relaxare la spa
Foarte multe hoteluri și spa-uri oferă pachete de relaxare pe care le poți achiziționa pentru a le oferi cadou celor dragi. Sărbătorile sunt o perioadă bună pentru a face acest gest deoarece vei găsi oferte avantajoase din punct de vedere financiar. În funcție de buget, poți alege atât locul cât și tratamentele pe care le faci cadou destinatarului. Mai mult, multe dintre aceste locuri permit persoanei care primește voucherul să aleagă ce dorește să primească pentru contravaloarea lui. Cu siguranță cadoul tău va fi foarte apreciat. Cine nu își dorește o zi de relaxare după un an de muncă intensă?
- Vouchere de la companiile de zbor
Un voucher pentru reduceri la zborurile din anul următor este un cadou foarte apreciat de persoanele care doresc flexibilitate în alegeri. Trăim în vremurile în care majoritatea cunoscuților noștri își fac cel puțin o vacanță pe an peste hotare, deci achiziționarea biletelor de avion este un gest obligatoriu. Un voucher de reduceri va fi un cadou foarte apreciat, dar și un stimulent pentru cei care amână concediul în detrimentul muncii. Mai mult, dacă ai prieteni sau membri ai familiei foarte pasionați de călătorii, acest cadou este chiar un must! Nici nu este nevoie să depui mult efort pentru a alege călătorul din cercul tău social, toată lumea cunoaște cel puțin o persoană pasionată de plecări în destinații care mai de care mai frumoase.
- Carduri cadou de la supermarketuri, magazine generale și producători locali
Foarte multe supermarketuri oferă clienților posibilitatea de a achiziționa carduri cu valoare prestabilită care pot fi oferite cadou și cheltuite la o vizită ulterioară. Acest gest poate fi unul foarte apreciat mai ales de membri familiei sau prietenii apropiați, dar nu este de ignorat nici pentru colegi. Dacă nu te simți confortabil să oferi cadou un card la supermarket, poți alege unul de la un magazin de electronice, haine sau cosmetice. Mai mult, alege un magazin cu produse românești și vei oferi o surpriză nu doar persoanei apropiate, ci și micilor producători din țara noastră.
De multe ori avem tendința să achiziționăm obiecte inutile pentru a le oferi cadou colegilor, prietenilor sau membrilor familiei. Este adevărat, efortul de a analiza obiceiurile și plăcerile fiecărui cunoscut în parte este uriaș, dar acest lucru nu înseamnă că este înțelept să ne cheltuim banii pe lucruri neutre care nu vor fi folosite niciodată de destinatari. Cu puțină imaginație putem oferi un cadou potrivit unei palete largi de personalități care să fie nu doar util, ci să producă și o adevărată bucurie în momentul în care ajunge să fie utilizat.