În timpul războiului din Iugoslavia, un tren NATO care transportă echipament militar spre Kosovo este oprit într-un sat din România. Doiaru (Răzvan Vasilescu), șeful de gară și un baron local, solicită soldaților americani aprobări oficiale pentru trecerea trenului prin România, iar timp de cinci zile aceștia sunt blocați în satul cu pricina. Venirea americanilor pune pe jar tot satul, iar toți locuitorii țin morțiș să-i primească așa cum se cuvine, ca la români: cu pâine cu sare, petreceri câmpenești, spectacole artistice, toate organizate de primarul localității, care are și el un plan ascuns. În alt rol, Armand Assante.

Urmărește-ne pe Google News