Dacă aţi plâns citind „Black Beauty”, veţi plânge şi văzând „Calul de luptă”, cel mai emoţionant film al lui Steven Speilberg de la „Lista lui Schindler” încoace.
Dacă aţi plâns citind „Black Beauty”, veţi plânge şi văzând „Calul de luptă”, cel mai emoţionant film al lui Steven Speilberg de la „Lista lui Schindler” încoace.
Steven Spielberg lăsa o amprentă emoţională în cinematografie în 1982, cu „E.T. extraterestrul”, iar după 30 de ani repetă figura cu pelicula de faţă, primul lui film plasat în Primul Război Mondial.
Cu şase nominalizări la Oscar (cel mai bun film şi categorii tehnice), „Calul de luptă” e o poveste previzibilă despre prietenie, solidaritatea de pe front şi sacrificiu, care ştie pe ce butoane să apese pentru a te impresiona.
Protagonistul poveştii e Joey, calul unui vecin, pe care tânărul Albert Narracott (Jeremy Irvine, aflat la primul rol pe marele ecran) l-a urmărit de la distanţă de când s-a născut. Mânzul cu romb alb în frunte şi jucăuş nevoie-mare creşte frumos şi face senzaţie la o licitaţie locală, din Devon, în 1914.
Aici, tatăl lui Albert, fermierul Ted (Peter Mullan), vine pentru a cumpăra un animal de tracţiune, dar enervat de contraoferta moşierului său (David Thewlis), îl cumpără pe Joey şi vine acasă abţiguit, la nevasta furioasă (Emily Watson) şi la fiul entuziasmat.
Citeşte textul integral în revistă
