Homepage  / Știri

Campania România Scandinavă se încheie duminică

Campania România Scandinavă se încheie duminică

de Redactia Tvmania

Duminica aceasta, campania România Scandinavă, începută în cadrul Știrilor Pro TV, se încheie la “România, te iubesc!” cu reportajul prin care telespectatorii vor afla ce înseamnă stilul de viață finlandez și cum funcționează acest stat, care începe să devină din ce în ce mai atractiv pentru românii care își doresc un nou început.

Rareș a mers pe urmele celor 200.000 de români care trăiesc în țările scandinave și a descoperit că unii au cariere frumoase, sunt oameni corecți, prin ochii și poveștile cărora se pot creiona cu ușurință particularitățile Finlandei și Suediei. Finlanda are doar câteva mii de imigranți români, într-o țară cu suprafață mare, dar cu doar 5 milioane de locuitori.

”Finlanda e poate cea mai diferită țară europeană, de cea românească. Din acest motiv am ținut să văd ce înseamnă traiul în Finlanda și cum se descurcă românii de acolo. Știam că au sisteme extrem de eficiente, vorbim de învățământ, cercetare, sănătate. Am încercat să văd prin ochii românilor din această țară, particularitățile unei societăți dezvoltate. Cum cresc și educă finlandezii generații întregi de copii fericiți, de ce primesc mult ajutor în domeniul asistenței sociale imigranții, ce beneficii au cei care fac reorientare peofesională. În reportaj vor fi incluse particularități din cultura și regulile acestei țări, care îi vor surprinde pe mulți români, pentru că vorbim de societăți total diferite. M-a surprins că finlandezii sunt ceva mai reci și reacționează în fața valului de cerșetori. Că încearcă să se adapteze când văd că se înmulțesc furturile și spargerile, în orașe din care fusese eliminată sărăcia și problemele sociale. De asemenea, veți putea vedea că Finlanda nu priește tuturor românilor. Nu e ușor să te adaptezi unui sistem mult diferit, dar inclusiv condițiilor meteo.”, a declarat Rareș Năstase.

După ce a pus Suedia sub lupă și a arătat telespectatorilor cum trăiesc românii acolo, Rareș Năstase, corespondent special Știrile Pro TV, va prezenta în această duminică, la “România, te iubesc!”, cum s-au adaptat românii la modul de viață finlandez.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton