Homepage  / Televiziune

Campionatele Mondiale de Natație vor avea loc la Fukuoka, în Japonia. Așteptăm noi medalii de la „Regele” David

Campionatele Mondiale de Natație vor avea loc la Fukuoka, în Japonia. Așteptăm noi medalii de la „Regele” David

de Tavi Cojocaru,

A 20-a ediție a Campionatelor Mondiale de Natație va fi găzduită de Fukuoka (Japonia), în perioada 14-30 iulie. David Popovici, puștiul care uimea lumea natației vara trecută, după ce a câștigat aurul la 100 metri liber și 200 metri liber, devenind primul român campion mondial la înot, vrea să repete performanțele din 2022, de la Budapesta.

Și semnele sunt încurajatoare. La concursul de la Sette Colli (Italia), ultimul dinaintea Mondialului din Japonia, David Popovici a cucerit aurul și la 100 de metri liber, și la 200 de metri liber.

La 100 de metri, Popovici a obținut un timp de 48,10 secunde, lăsându-i în urmă pe italianul Alessandro Miressi și pe britanicul Matthew Richards.

Românul în vârstă de doar 18 ani a obținut la 200 de metri un timp de 1:45,49, record al competiției, devansându-l pe campionul olimpic din 2021, britanicul Thomas Dean!

David Popovici

Campionatul Mondial de Natație Fukuoka 2023 este transmis exclusiv pe AntenaPLAY.

„În România nu am senzația că aș putea să pierd”

„Mi-a fost dor să mă întrec. În România nu am senzația că aș putea să pierd, e o senzație nu neapărat plăcută, dar de care ai nevoie. Îmi intru ușor-ușor în ritmul obișnuit de competiții mai serioase și e locul perfect în care pot să reintru în ritm”, a spus David Popovici, pentru Gazeta Sporturilor, după cursa de 100 de metri de la Sette Colli.

„Mă bucur că am revenit în programul de competiții mai puternice, aveam nevoie să mă întrec cu adversari mai puternici și o să începem ușor-ușor pregătirea pentru Campionatele Mondiale și o să avem antrenamente puțin mai scurte, puțin mai rapide, mai specifice îndreptate spre competiții, venim dintr-o perioadă de antrenament destul de puternică, mulți kilometri, cu seturi destul de grele”, a completat David Popovici.

Gestul unui mare campion

După ce a cucerit aurul la 100 metri liber la Sette Colli, David Popovici i-a oferit medalia unui copil care a învins cancerul. De curând, David a mai oferit și medalia de aur câștigată la proba de 200 de metri liber de la Budapesta, din 2022, în același scop. David Popovici este „Ambasador al Speranței” în campania #SperanțaNuMoareDeCancer, inițiată de o clinică privată din România.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton