Miercuri, 23 martie, TVR 2 dă startul transmisiunilor în direct de la Campionatului Mondial de patinaj artistic 2022. Evenimentul sportiv va avea loc anul acesta la Montpellier, Franța.
Miercuri, 23 martie, TVR 2 dă startul transmisiunilor în direct de la Campionatului Mondial de patinaj artistic 2022. Evenimentul sportiv va avea loc anul acesta la Montpellier, Franța.
[toc]
La Campionatul Mondial de patinaj artistic 2022, România va avea un sportiv în competiție. Este vorba de Julia Sauter, antrenată de Marius Negrea (FOTO sus).
„A fost foarte greu de obţinut baremul la programul scurt, care îi mai lipsea Juliei, pe care abia după al optulea concurs internaţional din sezon l-a realizat, în februarie, la Ljubljana. Lucru pe care l-a făcut mai bine la programul liber, al cărui barem l-a reuşit deja la al 3-lea concurs din sezon, la Nisa.
Aşadar, noi sperăm să evolueze fără greşeală şi cu speranţa că nouă alte patinatoare să greşească şi astfel să prindem finala de 24. Julia e bine pregătită, este în formă, dar din păcate, nu depinde numai de ea, ci şi de adversare, care, la rândul lor, sunt cele mai bune din lume”, spune antrenorul Marius Negrea, fost patinator competițional român.
Ne-au încântat la europenele de la Tallin, ne-au făcut să visăm la JO Beijing, artiștii patinajului artistic își iau acum rămas bun de la acest sezon, în direct, la TVR 2.
În absența sportivilor ruşi, lupta pentru medalii este deschisă. Vor fi la start campionii olimpici de la dans, francezii Papadakis-Cizeron, dar americanul încoronat la Beijing, Nathan Chen – regele cvadruplelor, va lipsi în urma unei accidentări.
„Pentru prima dată în istorie, lipsesc la un Campionat Mondial patinatorii din Rusia. Deci lupta e deschisă, mai ales la proba feminină și la cea de perechi, unde lipsesc cele trei reprezentante ale Rusiei, care ocupau de obicei majoritatea locurilor de pe podium. Așadar, celelalte sportive, două din Japonia, două din Coreea și reprezentanta Europei, belgianca Loena Hendrickx, se vor lupta pentru medalii. Restul sportivelor vor profita atât de absența celor trei rusoaice, cât și de cea a patinatoarei din Belarus, Viktoria Safonova (locul 13 la J.O. şi 9 la C.E.) pentru că și ea este suspendată.
La perechi, în afară de cele trei cupluri rusești, mai lipsesc si Campionii Olimpici si Mondiali en titre, chinezii Sui Wenjing şi Han Cong. Asta pentru că delegația chineză nu va fi prezentă în Franța, în urma problemelor de Covid-19 și a carantinei obligatorii pentru cetățenii chinezi care vin în Europa”, adaugă antrenorul.
Campionatul Mondial de patinaj artistic Montpellier 2022 va fi preluat simultan şi pe TVR Moldova.
„Va fi o luptă mai deschisă ca niciodată la Mondialele de Patinaj. Fără ruși, drumul spre podium capătă altă dimensiune. Japonia va fi mare favorită în probele individuale și poate să se impună.
La masculin, ultimul aur al niponilor e din 2017, iar la feminin, din 2014. Abia aștept să-i văd pe francezii Papdakis-Cizeron cum câștigă în fața publicului lor, și aștept o competiție frumoasă la perechi. Se încheie un sezon greu pentru toți, vremurile sunt marcate de război, așa că, vă invit să ne refugiem împreună la TVR 2 în lumea frumoasă a patinajului”, a spus Alina Alexoi.
În Franţa, regulile anti-Covid s-au mai relaxat, mai ales la nivel de țară. Dar Federaţia Internațională de Patinaj (ISU) păstrează în continuare aceleași măsuri dure, pe care le-a aplicat atât în ianuarie la Europenele de la Tallinn, cât și la JO de la Beijing.
Astfel, toți participanții (sportivi, antrenori, delegați și oficiali) vor trebui să prezinte un test PCR, la sosire și vor efectua încă un test rapid la fața locului, înainte de acreditare. Apoi, zilnic, câte un test rapid antigen.
Purtarea măștii în permanență la patinoar este obligatorie.
Sursa foto: TVR
Citește și: