Homepage  / Articole

Canalele PRO TV revin în grila Dolce TV de astăzi

Canalele PRO TV revin în  grila Dolce TV de astăzi

de Redactia Tvmania

După câteva zile în care abonaţii Dolce nu au putut urmări canalele Pro TV, postul tv și Dolce au ajuns la o înțelegere. Cele 11 posturi vor reintra în grilă și vor fi disponibile pentru cei aproape un milion de abonați Dolce, deținut de Romtelecom, începând din 9 ianuarie.

În poziția Romtelecom, citată de Paginademedia.ro, operatorul care deține Dolce nu dă detalii despre preț, dar spune că “Romtelecom se bucură că demersurile sale pentru continuarea negocierilor au dus la găsirea unei soluţii pentru retransmiterea canalelor Pro TV fără costuri suplimentare pentru clienţii săi.”

Iată şi poziția Pro TV:

„PRO TV S.A. si ROMTELECOM au ajuns la un acord în baza căruia cele 11 canale PRO TV (Pro TV, Acasă TV, Pro Cinema, Acasă Gold, sport.ro, MTV, Pro TV Internaţional, VH1, PRO TV HD, Acasă HD şi sport.ro HD) vor reintra în grila Dolce TV din 9 ianuarie.

Până la 31 ianuarie 2013, părţile vor finaliza detaliile negocierii pentru formalizarea noului contract.

Chiar si in conditiile continuarii contractului cu ROMTELECOM, canalele PRO TV vor fi disponibile in voyo.ro. De la 31 decembrie, abonatii voyo.ro au oferta completa de entertainment: filme, seriale, show-uri si canalele ProTV, Acasa, Acasa Gold, Sport.ro si ProCinema. Pe langa cele doua canale exclusive pe care le are, Voyo Cinema si Voyo Comedy, voyo.ro a inclus in oferta de abonament si cele 5 canale PRO TV, toate integrate in noua sectiune a site-ului, TV ONLINE. Astfel, abonatii voyo.ro au posibilitatea sa urmareasca emisiunile, filmele si programele de stiri ale canalelor PRO TV in timp real, ca si cum s-ar uita la TV.”

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton