Anunțul lansării noului sezon a fost făcut print-un filmuleț foarte interesant, care păstrează aerul de mister și parcă îți dă și ceva fiori, fiind exact în ton cu tematica serialului.
Bazat pe bestsellerul omonim al lui Caroline Kepnes, serialul pune întrebarea: „Ce ai face pentru dragoste?”. La această întrebare răspunde Penn Badgley, care joacă în primul sezon rolul lui Joe, administratorului unei librării, care întâlnește o scriitoare aspirantă și răspunsul devine clar: orice.
Folosindu-se de internet și de rețelele de socializare pentru a aduna cele mai intime detalii și pentru a se apropia de ea, bărbatul elimină strategic și în liniște orice obstacol și orice persoană care îi stă în cale, iar această iubire încântătoare și ciudată devine rapid o obsesie. Obsesia continuă și în sezonul doi, când Joe se mută din New York la Los Angeles, unde se îndrăgostește iar, dar de data aceasta, lucrurile iau o întorsură cel puțin ciudată.
”You”, Netflix – sezonul 3, data lansării
Lansarea sezonului 3 este programata pentru vineri, 15 octombrie 2021, și probabil va fi la fel de spectaculos și plin de situații neprevăzute, ca și primele două sezoane.
Dacă nu ați văzut primele două sezoane din ”You”, ar fi cazul să le vedeți până pe 15 octombrie, când apare cel de-al treilea.
Mai jos, trailerul primului sezon, care o să vă convingă că acest serial nu poate fi trecut cu vederea.