Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Când are premiera „Batem palma?”, show-ul prezentat de Cosmin Seleși. Anunțul făcut de Pro TV

de Roxana Mirea,

Pro TV se pregătește de lansarea „Batem palma?”, cel mai nou game show din grila postului, care va fi prezentat de Cosmin Seleși. Postul de televiziune a anunțat când are premiera game show-ul „Batem palma?”.

Când are premiera „Batem palma?”, show prezentat de Cosmin Seleși

Când are premiera „Batem palma?”, show prezentat de Cosmin Seleși. Formatul în care norocul și intuiția sunt cele care fac diferența. Emisiunea în care răspunzând la o întrebare aparent simplă ai putea obține o sumă importantă de bani. Batem Palma?

Au mai rămas doar câteva zile până când telespectatorii se vor putea bucura de luni până vineri, de la ora 18:00, de un show ce nu trebuie ratat! Cosmin Seleși le aduce tuturor celor de acasă, din 12 decembrie, formatul în care cei care riscă și se folosesc de noroc pot câștiga o sumă importantă de bani… sau dimpotrivă una extrem de mică!

24 de concurenți. 24 de cutii roșii care ascund sume de la 1 ban la 100.000 lei. O oră de entertainment de neratat. Batem Palma?

Cosmin Seleși abia așteaptă întâlnirea cu cei de acasă și este convins că telespectatorii se vor bucura la maximum de noul show: „Am așteptat mult timp acest moment să vă pot spune că au mai rămas doar câteva zile și ne vedem! Sunt foarte încântat că vom fi alături de cei de acasă de luni până vineri și sper să vă aducem relaxarea atât de necesară după o zi încărcată. Veți face cunoștință cu niște concurenți extraordinari și am siguranța că îi veți îndrăgi din prima clipă. Despre Batem Palma? vă mai spun doar atât: o să vă treacă prin toate emoțiile și o să vă lase cu un zâmbet larg pe față. Ne vedem pe 12 decembrie!”

Cine vor fi primii norocoși care se vor lupta cu propria intuiție pentru a câștiga sume importante de bani? Cu cât vor pleca acasă? Va fi loc de regrete la final? Nu ratați, din 12 decembrie, show-ul finalului de an.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te