Pe 9 septembrie, de la ora 20.30, Antena 1 dă startul unui nou sezon al show-ului „Burlăcița”. Protagonistă va fi Daniela Crudu.
Pe 9 septembrie, de la ora 20.30, Antena 1 dă startul unui nou sezon al show-ului „Burlăcița”. Protagonistă va fi Daniela Crudu.
„Pentru mine acesta este cel mai important proiect în care am fost implicată până acum. Nu am avut niciodată ocazia să cuceresc atât de mulți bărbați, foarte diferiți unul de celălalt. Mă bucur că am acceptat să fiu parte din acest show și că am avut curajul să mă arunc în aventura asta”, declară Daniela Crudu.
Daniela mărturisește că și-a pus toate speranțele în emisiunea care va debuta pe 9 septembrie, la Antena 1. „Am plecat la drum cu cele mai mari așteptări, dar și înarmată cu toată puterea mea de seducție. Am avut inima deschisă, am vrut să mă îndrăgostesc, mi-am pus sufletul pe tavă în acest show, am fost foarte naturală și am făcut tot ceea ce am simțit. Să găsesc omul potrivit pentru mine a fost scopul meu”, spune ea, cu sinceritate.