În episodul de azi din serialul “Suleyman Magnificul: Sub domnia iubirii” de la Kanal D sultanul Suleyman pleacă în expediţie, iar soţiei sale, Hurrem îi este teamă că, în lipsa acestuia, sultanele Şah (foto) şi Hatice vor încerca să o omoare.
Din cauza expediţiei armatei otomane, care a atras multe fonduri uriaşe, Hurrem are probleme cu plată simbriilor în harem. Cadânele sunt nemulţumite că nu şi-au primit banii şi sunt la un pas de revoltă. Sultana Şah pândeşte din umbră fiecare greşeală a lui Hurrem şi este convinsă că, în curând, aceasta va pierde puterea pe care o are în harem.
Iar aceasta nu este singura problemă a lui Hurrem. Fiul său, Prinţul Baiazid, nesocoteşte ordinul părinţilor săi, acela de a rămâne acasă, şi fuge în expediţie, ca să lupte alături de tatăl său.