Când umorul devine toxic: ce emoții și comportamente ascunde sindromul „Hai, că doar glumeam!”

După succesul primului tiraj epuizat în scurt timp de la publicarea sa la Editura Trei, cartea oferă, pe lângă o serie de tipologii a comportamentelor mai puțin benefice din interacțiunile umane și subiecte de reflecție și analiză a acestora, în manifestările de zi cu zi.

Una dintre cele mai frecvente și pozitive forme de comunicare cu cei din jur este umorul. O glumă poate detensiona o situație, poate crea o atmosferă plăcută și o stare de bine. Dar, în același timp, umorul poate deveni și paravanul perfect pentru exprimarea mai puțin asumată a altor tipuri de emoții, într-o formă complet toxică, după cum subliniază autoarea cărții, dr. Lillian Glass. „Teoria lui Freud care spune că , se aplică cu siguranță în aceste situații. Oamenii care îți vorbesc urât sau îți fac rău, iar apoi pretind că ei practic îți dezvăluie multe: ei îți spun, de fapt, cât de negative sunt sentimentele lor față de tine.”

• Ce sunt glumele toxice și ce ascund oamenii în spatele lor?

Pe cât de banale sunt lăsate să pară la prima vedere conotațiile cuvintelor ascunse sub masca unei glume ce-i vizează pe ceilalți, pe atât ele scot mai mult la iveală trăiri negative. Cenzura impusă de regulile de conduită civilizată și de politețe, care aduc cu sine taxarea unor comportamente și exprimări agresive, împiedică verbalizarea directă a stărilor de animozitate, a resentimentelor puternice, a furiei, a invidiei, a frustrării.

În acest context, gluma devine manifestarea perfectă a eliberării conflictului intern, în care aceste stări pot fi conținute cu greu. Astfel, așa zisa „glumă” este cea mai convenabilă poziționare între exprimarea brută a realității emoționale interne și diminuarea efectelor provocate, asumarea acestor gânduri și a consecințelor exprimării lor, în relația cu ceilalți.

Ironia sau sarcasmul numite doar „o remarcă inofensivă și amuzantă”, a cărei interpretare negativă este pusă doar pe seama sensibilității prea mari a celui care s-a simțit ofensat, este mecanismul perfect de defulare a acestor conținuturi interne toxice. În același timp, el poate funcționa și ca o formă de compensare a unei stări de inferioritate, atunci când persoana toxică își creează prin acest comportament o ipostază de putere, făcându-l pe celălalt să își piardă controlul emoțional, fără „dovezi” ale jignirii. 

„Adesea, acest mare glumeț ce se ascunde în spatele afirmației – care este și cel care a lansat ofensa verbală – te pune pe tine în defensivă. De regulă, el sau ea se simte atât de nesigur(ă) și atât de rănit(ă), este atât de incapabil(ă) să își exprime vulnerabilitatea și să-și comunice sentimentele, încât te atacă pe tine – făcându-te să fii persoana pentru că te superi din cauza lucrurilor negative care ți-au fost spuse ție. Până la urmă, el sau ea doar ”.

Acest tip de comportament, pe lângă altele, este cel mai bine regăsit în cea de-a 13-a tipologie a persoanelor toxice din cele 30, identificate de Lillian Glass: Glumețul. „El te va ataca adesea, folosind umorul sarcastic și prefăcându-se că aceste înțepături verbale sunt doar tachinări amicale. Drept reacție la grimasa ta disprețuitoare, el întreabă: . Umorul lui poate fi o armă, punându-i în aplicare ostilitatea ascunsă”.

• Cum privim glumele toxice și de ce este bine să reacționăm?

De multe ori, confruntarea acestei ostilități mascate poate aduce mai multă tensiune într-o relație, astfel că „ținta” acesteia preferă să adopte un comportament de evitare, în ciuda sentimentelor negative trăite, la rândul său. „Trebuie să asculți nu doar ceea ce îți dorești ca o anumită persoană să spună, ci și ceea ce spune ea de fapt. Cuvintele nu sunt neînsemnate. Puterea lor este mare. Ele te pot învăța foarte multe lucruri atunci când ești atent și le asculți pe fiecare în parte”. În plus, ea subliniază că este foarte important să acorzi atenție sentimentelor tale, provocate de astfel de cuvinte și să ai încredere în ceea ce simți. „De fiecare dată când auzi , ceea ce auzi, de fapt, este: – iar aceasta nu este o glumă“.

Autoarea cărții „10 căi de a face față persoanelor care îți fac rău. Când te confrunți cu oameni toxici” oferă și tehnici specifice prin care pot fi combătute comportamentele nocive de acest tip. Una dintre ele este „Tehnica confruntării directe”, care îi transmite interlocutorului, de la bun început, că „nu îl consideri amuzant și că refuzi să iei parte la poantele sau poveștile lui”. Însoțită de un ton ferm sau chiar ridicarea acestuia, de sublinierea adevărului din spatele afirmației și că aceasta nu are legătură cu umorul.

Tehnica confruntării directe înseamnă, în primul rând, a nu permite celorlalți să te așeze într-o poziție de inferioritate, atunci când îți subliniază incapacitatea de a înțelege o glumă sau îți cataloghează reacția ca fiind atât de exagerată și emoțională. În al doilea rând, spune autoarea, atitudinea și reacția ta sunt cele care pot face diferența, nu numai în exterior, în fața celorlalți, ci si în interior, pentru sine. „Tehnica confruntării directe previne transformarea ta în victimă. (…) Nu doar că îi face pe ceilalți să te respecte, dar și tu dobândești un mai mare respect de sine, din moment ce spui ceea ce vrei să spui.”