Homepage  / Seriale

Când va avea premiera sezonul 6 din „Străina” / „Outlander”. Ce personaje noi vor apărea

Când va avea premiera sezonul 6 din „Străina” / „Outlander”. Ce personaje noi vor apărea

de Roxana Mirea,

Vești excelente pentru fanii serialului „Străina” / „Outlander”! A fost anunțată data în care va avea premiera cel de-al șaselea sezon al serialului. Nu a trecut mult timp de când fanii „Outlander” au putut arunca un ochi la primele imagini din sezonul 6, atunci când Starz a lansat primul trailer. Trailerul a fost oarecum vag, dar a stabilit care va fi acțiunea principală din acest sezon.

Când va avea premiera sezonul 6 al serialului „Străina” / „Outlander”

Serialul „Outlander” este o adaptare a cărților scrise de Diana Gabaldon. Mai exact, acțiunea din sezonul șase se va baza pe evenimentele din al șaselea volum al seriei „Outlander”: „A Breath of Snow and Ashes” / „Prin zăpadă și cenușă”. Acest sezon s-a lăsat destul de mult așteptat din cauza pandemiei, însă, cum după orice furtună, răsare soarele, aflați că premiera „Străina” / „Outlander”, sezonul 6, va avea loc duminică, 6 martie 2022, pe toate platformele Starz. Premiera va dura 90 de minute. Diana Gabaldon a fost cea care a anunțat luni, 22 noiembrie, data premierei la evenimentul de lansare a cărții „Go Tell the Bees That I Am Gone”, volumul cu numărul 9 din seria „Outlander”.

Pe data de 9 octombrie, a fost lansat trailerul sezonului 6 din „Străina”/„Outlander”. După o așteptare îndelungată, fanii celebrului serial au putut întrezări câte ceva din dramaticul sezon nou. Ultima dată când i-am văzut pe cei din familia Fraser, lucrurile nu erau prea roz. Imediat după ce Brianna (Sophie Skelton) și Roger (Richard Rankin) au realizat care este adevărata lor casă, cei doi s-au confruntat cu o veste tragică în legătură cu Claire (Caitriona Balfe). Ultimul episod din sezonul 5 a fost cu adevărat dramatic, ceea ce i-a făcut pe fani să aștepte cu sufletul la gură continuarea poveștii.

Despre ce este vorba în „Străina” / „Outlander”, sezonul 6

Claire se reunește cu familia ei, dar este clar că evenimentele de la sfârșitul sezonului 5 vor avea un impact de durată asupra ei. Pe de altă parte, mai este și presiunea reprezentată de Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii, care bate la ușă. Jamie (Sam Heughan) va trebui să suporte povara de a proteja un întreg oraș, mai ales că se va afla sub presiunea de a-i uni pe oamenii de pe pâmântul lui în numele Coroanei.

Situația poate deveni și mai complicată atunci când cunoști deja viitorul. Să nu uităm că Jamie știe de la Claire despre anvergura Războiului de Independență care va cuprinde America. Pe de altă parte, Jamie și Claire au aflat dintr-un ziar din 1776 ce soartă îi așteaptă. Acea bucată de ziar este și motivul pentru care Brianna a călătorit în trecut.

Războiul se apropie, cum mereu pare s-o facă. Jamie trebuie să calce o linie fină în ceea ce privește loialitatea sa. Știe că este de partea taberei greșite, cu britanicii, și că va trebui să schimbe tabăra la un moment dat. Este foarte greu pentru el pentru că Jamie este tras în ambele direcții”, a declarat Sam Heughan, în New York, la evenimentul Comic-Con.

Ce personaje noi apar în „Străina” / „Outlander”, sezonul 6

În „Străina” / „Outlander”, sezonul 6, vom face cunoștință cu trei personaje noi. Familia Christie se îndreaptă spre Ridge pentru a agita lucrurile. Tom Christie (Mark Lewis Jones) este un fost prizonier din Ardsmuir, la fel ca Jamie, care vine la Fraser’s Ridge în căutarea unui loc unde să se stabilească cu familia sa. Totuși, el este liderul unui grup protestant care are păreri foarte puternice despre cum ar trebui făcute lucrurile. Fiul său Allan (Alexander Vlahos) împărtășește multe dintre opiniile acestuia și este foarte protector cu familia lui.

Între timp, fiica lui Tom, Malva (Jessica Reynolds), este fascinată de Claire și de modul ei „modern” de a face lucrurile. Curiozitatea ei îi supără pe fratele și pe tatăl său. Tânăra va fi prinsă între ceea ce vrea să facă și ceea ce așteaptă familia ei de la ea.

Alți membri ai distribuției pentru sezonul 6 urmează să fie anunțați, potrivit TV Guide.

Sezonul 6 din „Outlander” va avea 8 episoade. Sezonul șapte a primit oficial undă verde de la Starz. De asemenea, acest sezon se va lansa, probabil la sfârșitul anului 2022 sau începutul anului 2023.

În cazul în care nu ați făcut-o până acum, puteți urmări primele 5 sezoane din „Outlander” pe Netflix.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton