Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Când va naște Olimpia Melinte. Actrița din „Vlad” oferă detalii despre sarcina sa

de Redactia Tvmania

Olimpia Melinte, protagonista serialului „Vlad”, se află pe ultima sută de metri cu sarcina. 

Actrița așteaptă al doilea copil, o fetiță, care urmează să vină pe lume cât de curând! Într-o intervenție pe Skype la „Vorbește lumea”, Olimpia a dezvăluit când va naște: 

„Am intrat în 36 de săptămâni. Mai am fix o lună! O lună fără câteva zile”, a spus Olimpia.

Actrița mai are un băiețel, Sasha, în vârstă de 6 ani, care este nerăbdător să își cunoască surioara

„El e foarte nerăbdător de la început. Prima oară când a aflat că sunt însărcinată m-a întrebat ce culoare are, acum nu mă mai întreabă asta a înțeles cum stă treaba cu culoarea, ci în fiecare zi când se întoarce de la școală mă întreabă mami n-a venit? este foarte, foarte nerăbdător. Am încercat să-i punem pătuțul să-i organizăm camera, dar mi-am dat seama că vor fi stricate până când se va naște ea, pentru că el deja a început să se urce pe pătuțul ei și am zis să mai așteptăm până atunci. Ne doream foarte mult o fetiță! ”, a continuat Olimpia Melinte. 

Cine îi va fi sprijin după ce va naște? 

Pentru că viața cu doi copii nu va fi una simplă, Olimpia are deja sprijin din partea întregii sale familii. După ce o va aduce pe lume pe fiica sa, acrtița a povestit că soacra va fi mâna ei dreaptă: 

„E soacra mea aici, aproape de mine tot timpul, ea e și mai nerăbdătroare a crescut 3 nepoți îl așteaptă și pe al patrulea, ea va fi stâlpul nostru de rezistență pe toată perioada și sigur, mama, când va putea pleca din Iași, dar avem două bunici de încredere!”, a mai spus actrița.

Cu siguranță sprijinul îi va fi de folos, pentru că actrița nu are de gând să stea foarte mult timp departe de platourile de filmare:

„Încă nu mi-am propus nimic. Meseria noastră este destul de flexibilă așa că știu că mă pot întoarce repede înapoi pe set oricând după naștere. Știu că îmi doresc câteva luni în care să stau cu bebelușul, deja visez la zilele în care ne vom plimba, vom lenevi și vom descoperi lumea împreună’, a declarat Olimpia Melinte în exclusivitate pentru TVmania în luna noiembrie a anului trecut.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te