În rolul principal, Abbie Cornish, interpretează o tânără actriţă a cărei poftă de viaţă o aduce în pragul nebuniei. Heath Ledger îmbogăţeşte personajul său, Dan, oferindu-i un suflu blând şi optimist. Cei doi găsesc în heroină o cale de a descoperi senzaţii şi plăceri noi. Dar, cu timpul, dependenţa începe să-i stăpânească şi pierd singurul lucru pe care, de fapt, îl căutau. În curând, îndrăgostiţii nu mai au nimic de amanetat, moment în care Candy începe să se prostitueze. Dan nu se opune. În timp ce dependenţa lor de droguri devine tot mai puternică, hotărăsc să îşi reînnoiască jurămintele de iubire şi să se căsătorească.

Urmărește-ne pe Google News