Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Cannes 2012: Filmul lui Mungiu, primit cu aplauze şi nu prea

de Redactia Tvmania

Pelicula „După dealuri”, regizată de Cristian Mungiu, care participă în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes din acest an, a avut premiera mondială pe Croazetă.

Thehollywoodreporter.com a stat de vorbă cu Mungiu, care a câştigat Palme d’Or-ul în 2007, cu „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, regizorul povestind că probabil nu va putea depăşi niciodată succesul acelui film şi că e puţin probabil să câştige marele premiu pentru a doua oară.

Ce-i drept, pelicula nu a fost întâmpinată cu acelaşi entuziasm ca filmul anterior al românului, criticii scriind că rezultatul e inteligent, dar nu şi satisfăcător.

„După dealuri” e bazată pe cartea „Spovedanie la Tanacu”, de Tatiana Niculescu-Bran, despre măicuţa care a murit în urma unei exorcizări, le are ca protagoniste pe Cristina Flutur şi Cosmina Stratan, în rolurile Alinei şi Voichiţei, două prietene care au crescut împreună la un orfelinat. Când Alina refuză să plece de la mănăstire fără Voichiţa, care s-a călugărit, e bănuită că ar fi posedată.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te