Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Care este cea mai mare pasiune a actriței Michelle Dockery din „Downton Abbey”

de Redactia Tvmania

Michelle Dockery (38 de ani), interpreta elegantei Lady Mary Crawley din celebrul serial „Downton Abbey”, și-a regăsit pasiunea pentru chitară în perioada izolării. 

Plăcerea de-a cânta a făcut-o să-și amintească de adolescența sa, în care era pasionată de rock și cânta deseori ca invitată specială în trupa liceului. Actrița britanică i-a povestit lui Jimmy Fallon, la ediția de pe You Tube a emisiunii „Tonight Show”, că atunci când avea 15 ani, în liceul unde învăța era o trupă care cânta grunge și metal.

„Oficial nu făceam parte din ea, dar mă chemau ca invitat special când aveau câte un aranjament de-o seară prin puburi. Obișnuiam să cânt hiturile «The Cranberries», ca de exemplu «Zombie», și-a amintit ea.

 „Era neliniștea aceea a adolescenței… Le-am avut pe toate, bocanci Doc Martens, machiaj negru și plete ca Alanis Morissette”. 

Cel mai nou rol al actriței născute la Londra este în serialul polițist „Defending Jacob”, difuzat deja de platforma Apple TV+. Acolo, ea și Chris Evans (celebrul „Căpitan America” din filmele Marvel) joacă rolurile părinților unui băiat de 14 ani acuzat de crimă. Producția s-a filmat lângă Boston, Massachusetts, iar Michelle Dockery a spus că s-a îndrăgostit de întreaga zonă. 

„Am filmat mai ales în cartierele mărginașe și în orășelele din jurul Bostonului, iar într-un weekend am avut ocazia să mă duc în oraș și să văd un meci al echipei Red Sox. A fost absolut uimitor”. 

Evident, fanii celebrului serial „Downton Abbey” și ai peliculei omonime care i-a urmat așteaptă  cu nerăbdare să o revadă pe Michelle în rolul aristocratei care conduce acum impozantul conac, în anunțata continuare a poveștii familiei Crawley. Numai că oprirea mai tuturor filmărilor de pe glob din cauza pandemiei, adăugată programului încărcat al lui Julian Fellowes (care, după „Belgravia”, „Sportul englez” și „The Gilded Age”, are în proiect să ecranizeze îndrăgita carte pentru copii a lui Kenneth Grahame, „Vântul prin sălcii”) îi va obliga, evident, să-și dozeze răbdarea. 

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te