Homepage  / Vedete străine

Carice van Houten, Melisandre din Game of Thrones, arestată în timp ce participa la un protest

Carice van Houten, Melisandre din Game of Thrones, arestată în timp ce participa la un protest
6

de Ioana Maria,

Carice van Houten, vedeta din Game of Thrones, a fost arestată de poliția olandeză sâmbătă, 28 mai, scrie The Guardian. Actrița făcea parte dintr-un grup de protestari care au blocat și vandalizat una din cele mai importante autostrăzi din Olanda.

Mai multe celebrități olandeze s-au numărat printre persoanele arestate, inclusiv Carice van Houten pe care fanii Game of Thrones și-o vor aminti ca fiind Melisandre, Vrăjitoarea Roșie. Aceasta purta o pancartă pe care era scris: „Noaptea este întunecată și plină de combustibili fosili”.

Aproximativ șase mii de protestatari au intrat pe autostrada A12, o autostradă importantă din Olanda. Protestul a fost organizat de un ONG, Extinction Rebellion, care, potrivit site-ului lor, folosește „acțiunea directă non-violentă și nesupunerea civilă pentru a convinge guvernele să acționeze în mod corect în ceea ce privește urgența climatică și ecologică”. Actrița a fost eliberată la scurt timp după, însă nu se știe dacă va urma vreo cercetare penală.

Potrivit BBC, 1.579 de persoane au fost arestate după ce au refuzat să plece. Poliția a folosit tunuri cu apă în încercarea de a dispersa mulțimea, deși protestatarii păreau pregătiți cu pelerine de ploaie și costume de baie.

extinction-rebellion-hepta_7168863Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Urzeala Tronurilor continuă

Franciza Game of Thrones a revenit recent cu o serie prequel intitulată House of the Dragon. Primul sezon a fost bine primit de fani și critici, iar un al doilea sezon este deja în curs de dezvoltare. Seria explorează istoria familiei Targaryen – atotputernicii călăreți de dragoni și conducători aparent de neînvins ai celor Șapte Regate -, cu vreo 200 de ani înainte de evenimentele care au captivat publicul în Game of Thrones

HBO și Warner Bros. Discovery au anunțat, de asemenea, că în prezent se lucrează la mai multe proiecte de spinoff-uri, inclusiv un serial centrat pe Jon Snow, interpretat de Kit Harrington, și un proiect intitulat în prezent „A Knight of the Seven Kingdoms: The Hedge Knight”, bazat pe romanele Tales of Dunk & Egg ale lui Martin.

Game of Thrones și House of the Dragon sunt disponibile pentru vizionare pe HBO Max.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton