Carmen Avram: „În premieră” e ca o misiune

TVMania: Ai rămas prietenă cu foştii colegi din Pro TV, postul pentru care ai lucrat timp de 14 ani?

Carmen Avram: Din păcate, ne vedem foarte rar. Şi tot rar vorbim. Dar ştiu sigur că prietenii pe care i-am avut îmi vor rămâne prieteni, chiar dacă nu ne vedem 5 ani. Şi eu, lor. Am fost prea mult împreună ca să nu păstrăm legătura afectiva care s-a creat în toţi anii din urmă. Sunt câţiva oameni speciali, care îmi sunt foarte dragi, iar relaţia dintre noi a depăşit zona profesională, aşa că deşi lurcăm acum la produse şi în medii diferite, atunci când ne vedem ne putem simţi extraordinar, fără să pomenim de serviciu şi fără să simţim rivalitate.

Care este campania cu care te mândreşti cel mai mult (sau care a înregistrat cele mai bune rezultate) din ultimul an?

Prima făcută la Antena 1, despre eroii uitaţi. Şi pentru că a fost prima, şi pentru că a avut ecou. Dar „În premieră” este produsul meu de suflet. Aici am dat tot, tot, tot. Mi-am pus inima, mintea şi fiecare minut liber în slujba ei, aşa cum a făcut, de fapt, fiecare membru al echipei. Mi-e dragă emisiunea pentru că e ca noi, caldă şi plină de poveşti. Ar trebui să vedeţi cum decurg şedinţele noastre, cât de implicaţi suntem, cum zboară ideile, cum construim materialele, cum ajută fiecare, pe fiecare. E o emisiune ca o misiune. Fiecare ştie că e o rotiţă într-un angrenaj mare şi că, dacă se gripează el, se opreşte mecanismul. Şi fiecare vrea, din tot sufletul, să ducă această misiune până la capăt, oriunde ar fi capătul, cu succes maxim. Asta e marea mea fericire.

Din câte persoane este formată echipa emisiunii?

Carmen Avram, care a primit Premiul special al juriului Premiilor TVmania 2011, a venit la gală alături de doi colegi: operatorul Mihai Dina (st.) și reporterul Andrei Ciurcanu

Suntem 7 reporteri, 4 cameramani şi 3 editori de imagine. Ne puteţi vedea, cu poveşti cu tot, pe pagina noastră, www.inpremiera.ro. Venim din televiziuni diferite şi ne-am adunat pentru că semănăm. Nici nu se poate altfel. E o emisiune care se face greu, dacă nu ne-am ajuta unii pe alţii, am capota. Sunt oameni cu umor, inteligenţi, inventivi, creativi. Promo-ul pe care l-am făcut pentru sezonul 3 e, poate, cel mai bun exemplu privind modul în care colaboram. Ideea a venit la un brainstorming, scena a fost asamblată de o jumătate de echipă, în două zile de muncă, în timp ce cealaltă jumătate era pe teren. Au lucrat inclusiv cei care nu au apărut în promo şi nu s-a supărat nimeni. Ba, mai mult, au asistat şi s-au amuzat împreună cu noi, la filmări. Aşa se munceşte şi în timpul sezonului, la reportaje. Împreună.

De cât timp aveţi nevoie pentru realizarea unui reportaj şi la câte materiale lucraţi de obicei în paralel?

Am avut reportaje care s-au făcut în 3 luni, am avut materiale pe care le-am terminat în 3 săptămâni. În afară de portrete, n-am lucrat niciodată mai puţin de 3 săptămâni la un material. Sunt deplasări multe şi lungi, e documentare care cere timp, trebuie să vizionezi tot ce-ai filmat, să scrii, să montezi. O emisiune de reportaj nu se face de pe o săptămână pe alta şi, în permanenţă, trebuie să ai câteva materiale de rezervă, în caz că se întâmplă ceva neprevăzut şi nu poate intra cel planificat. Ca să vă faceţi o idee, emisiunile de reportaj din Occident au peste 20 de reporteri, iar „60 Minutes”, de la CBS, lucrează cu zeci de colaboratori externi, ca să rămână la standardul pe care şi l-au impus. Noi n-am intrat niciodată într-un sezon „În premieră” fără să avem câte 12 materiale în avans.

Pe ce criterii alegi subiectele?

Trebuie să aibă poveste, să aibă ceva de spus, să aibă o stare, şi, nu în ultimul rând, să fie inedite. Ne numim „În premieră”! Stabilim ce e bine să dăm pe post doar în şedinţe şi doar după ce vorbim în detaliu despre subiectul propus. S-a mai întâmplat să abandonăm pe traseu un subiect care părea ofertant, dar care nu s-a ridicat la nivelul anunţat. Dar, de cele mai multe ori, echipa le documentează suficient de bine ca să nu fie abandonate. Cel mai greu e la anchete, pentru că oamenii vorbesc greu şi un astfel de reportaj se face şi în câteva luni. Cel mai uşor e la portrete, pentru că îţi dai seama destul de repede dacă personajul în cauză are un destin excepţional, merită prezentat şi poate inspira pe cineva. Noi nu avem restricţii la subiete, dimpotrivă, cu cât sunt mai diferite, cu atât e mai interesant. Trebuie doar să îţi transmită ceva suficient de puternic, ca să ţii minte povestea.

Adrian Ursu s-a mutat la Antena 3 acum un an. Cum este să lucrati în aceeaşi televiziune?

Foarte bine. E drept că ne întâlnim numai la şedinţe, dar vorbim mult, între noi şi cu colegii noştri, cum să facem să îmbunătăţim permanent produsele Antenei 3, care este, deja, într-un trend ascendent şi care s-a impus indiscutabil ca primul canal de ştiri al României. Adi e mai tehnic, eu mai înclinată spre poveşti, aşa că ne completăm. Ne sfătuim. Eu nu mă ocup de politică, dar el are „Secvenţial”, unde are şi mici reportaje savuroase, aşa că pot să mai ajut şi eu când are nevoie de mine. Iar eu învăţ de la el foarte mult, de la felul în care decide să trateze un subiect, până la umorul cu care reuşeşte să îmblânzească o emisiune cu concluzii dure.