Studiourile Marvel au semnat un contract cu Netflix pentru un nou serial cu supereroi, scrie slashfilm.com, iar în distribuţie tocmai a fost adăugat un nume cunoscut: Carrie-Ann Moss („Matrix”).
Studiourile Marvel au semnat un contract cu Netflix pentru un nou serial cu supereroi, scrie slashfilm.com, iar în distribuţie tocmai a fost adăugat un nume cunoscut: Carrie-Ann Moss („Matrix”).
Nu se ştie despre rolul actriţei decât că va fi unul de femeie puternică, care s-ar putea dovedi un aliat de nădejde pentru protagonista Jessica Jones (Krysten Ritter), o fostă supereroină care acum e detectiv pe străzile din New York.
Din distribuţie mai fac parte David Tennant, Mike Colter şi Rachael Taylor.
Aceasta va fi a opta producţie TV marca Marvel, după „Agents of S.H.I.E.L.D.” (2013 – prezent), „Agent Carter” (2015), „Powers” (care va avea premiera anul acesta pe PlayStation Network, în SUA), „Daredevil” (2015, Netflix), „Luke Cage”, „Iron Fist” şi „Defenders” (aflate în stadiu de proiect, la Netflix).