Fisher a fost filmată pe când fredona şi bătea ritmul unor melodii, oprindu-se din când în când pentru a curăţa mizeria lăsată de un câine pe scena din sala unde avea loc evenimentul, informează mediafax.ro.
„Acesta a fost un incident medical generat de tulburarea bipolară de care suferă Carrie Fisher”, a declarat un reprezentant al actriţei pentru site-ul TMZ.
Aceeaşi sursă a declarat că actriţa se simte bine după ce a primit tratament şi a dezminţit zvonurile potrivit cărora Fisher ar fi fost beată.
Carrie a recunoscut în trecut că suferă de tulburare bipolară. În urma internării sale recente în spital, bunul ei prieten, realizatorul de televiziune Stephen Fry, de la BBC, a spus despre Fisher: „Nu este destul de nebună pentru a fi internată într-o clinică de specialitate, dar nici suficient de sănătoasă pentru a duce o viaţă normală”.