Homepage  / Vedete străine

Cartea de memorii a Prințului Harry are o dată de lansare! A fost disperat să amâne publicarea

Cartea de memorii a Prințului Harry are o dată de lansare! A fost disperat să amâne publicarea
7

de Roxana Mirea,

Prințul Harry a făcut tot posibilul pentru a întârzia lansarea cărții sale. El ar fi vrut să o editeze, eventual, pentru a proteja reputația familiei sale. Ei bine, cartea de memorii a Prințului Harry are o dată de lansare, neconfirmată oficial, totuși.

Când va fi publicată cartea de memorii a Prințului Harry

Mult așteptata carte de memorii a prințului Harry pare să aibă în sfârșit o dată de lansare. „După luni întregi de speculații frenetice, cartea are o dată de publicare: 10 ianuarie 2023, potrivit directorilor din industrie”, susține New York Times într-un articol publicat miercuri.

Editura Penguin Random House, și un reprezentant atât al lui Harry, cât și al soției sale, Meghan Markle, au refuzat să comenteze pe această temă. Page Six a relatat anterior că Harry, în vârstă de 38 de ani, era disperat să rescrie cartea – a cărei lansare era programată inițial pentru luna noiembrie a acestui an – în urma morții reginei Elisabeta a II-a.

Autorul cărții „Revenge. Meghan, Harry and the war between the Windsors” a declarat pentru Page Six în octombrie că familia regală era „extrem de agitată” în legătură cu viitorul volum și a numit cartea o „bombă cu ceas”.

Cred că toată lumea știe că Ducii de Sussex nu pot modifica în niciun fel cartea”, a explicat el. „Pot să o facă mai urâtă? Pentru că, altfel, nu am avea vânzări”. Bower a afirmat că volumul „va include în un capitol despre funeraliile [reginei]”.

Prințul Harry nu mai poate face nimic. Familia regală primește o nouă lovitură durăIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

De ce a vrut Prințul Harry să-și scrie memoriile

Harry și Markle, în vârstă de 41 de ani, au lucrat, de asemenea, la un documentar Netflix de când au renunțat la îndatoririle lor regale și s-au mutat în California în 2020.

Volumul a fost anunțat pentru prima dată la mijlocul anului 2021 și a fost descris ca fiind „o carte de memorii intimă și sinceră” a fiului regelui Charles al lll-lea, care va oferi „relatarea definitivă a experiențelor, aventurilor, pierderilor și lecțiilor de viață care au contribuit la formarea sa”.

Harry a spus atunci într-o declarație că a vrut să producă o „relatare de primă mână a vieții mele, care să fie exactă și pe deplin veridică”.

„Am purtat multe pălării de-a lungul anilor, atât la propriu, cât și la figurat, iar speranța mea este că, spunându-mi povestea – suișurile și coborâșurile, greșelile, lecțiile învățate – pot ajuta să arăt că, indiferent de unde venim, avem mai multe în comun decât credem”, a spus Harry.

Sursa Foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton