„Bună, mă numesc Matthew, deși e posibil să mă știi după alt nume. Prietenii îmi spun Matty. Și ar cam trebui să fiu mort”, așa își începe confesiunea Matthew Perry (53 de ani), actorul care l-a jucat pe Chandler Bing din „Prietenii tăi”. Vorbește, amuzant și ingenuu, despre copilărie, faimă, dependență și recuperare în cartea „Friends, iubiri și marele lucru teribil”.
Cu sinceritate, umor și curaj
În știm din „Prietenii tăi”, „Friends” (1994), unde ne-a cucerit pe toți cu zâmbetul lui Chandler Bing, dar în timp ce noi ne îndrăgosteam pe Chandler, Matthew Perry se prăbușea în dependența de alcool și opioide. A așteptat să se recupereze și apoi s-a apucat de scris.
„A trebuit să aștept până am fost sigur că sunt treaz și departe de orice dependență, pentru a scrie toate astea. Iar principalul meu scop a fost acela de a-i ajuta și pe alții aflați în aceeași situație”, a explicat actorul în People.
Pe 11 octombrie 2022, posta pe contul său de Instagram, alături de un vraf de foi cu prima pagina a cărții deasupra: „Ego-ului meu nu-i place că trebuie să mă opresc din a mai scrie despre mine. Dar cartea este terminată. Deci asta e”.
Pe 1 noiembrie, se lansează în toată lumea, inclusiv la noi, la Editura Nemira în traducerea Ruxandrei Toma, volumul „Friends, iubiri și marele lucru teribil”, în original „Friends, Lovers, and the Big Terrible Thing”.
Povestea lui Matthew Perry începe cu copilăria petrecută între Montreal și Los Angeles, pe urmele părinților divorțați, continuă cu adolescența în care devenise o mică vedetă națională a tenisului canadian, pentru a ajunge la perioada în care a obținut rolul din „Prietenii tăi” și care se suprapune cu anii în care a cedat în fața adicției.
Actorul relatează totul cu sinceritate, umor și curaj: „Matthew Perry ne deschide larg ușile vieții lui, vorbind onest despre dependență, boală și singurătatea lui paralizantă. Această carte este însă plină de speranță. Dacă vreți să aflați cine este Matthew Perry, stați departe de zvonuri și citiți”, spune Marta Kauffman, cocreator al serialului „Friends”, în prezentarea volumului.
Față în față cu moartea
Despre cartea sa, Matthew Perry a vorbit înainte de lansare în People. Și aici relatează unul dintre momentele cele mai dramatice: cel în care s-a confruntat cu moartea, la numai 49 de ani.
Oficial, se internase în spital pentru o perforație de intestin. Neoficial, colonul său explodase din cauza unei supradoze de opioide. A fost în comă vreme de două luni și apoi a fost nevoit să folosească o pungă de colostomie timp de alte nouă luni.
„Când am fost internat, medicii le-au spus alor mei că nu am decât 2% șanse de supraviețuire. M-au branșat la mașină care se numește ECMO, care mi-a preluat toată munca făcută de inimă și plămâni. Foarte puțini supraviețuiesc la așa ceva… Cinci persoane au fost branșate la ECMO în aceeași noapte cu mine, patru au murit, eu am supraviețuit. Marea întrebare este: «De ce?». Trebuie să fie un motiv”, mărturisește Matthew Perry în People.
Pe vremea în care juca în „Prietenii tăi”, actorul ajunsese să ia și câte 55 de pastile de Vicodin pe zi, plus altele, plus alcool, și cântărea nu mai mult de 58 de kilograme.
„Nu știam cum să mă opresc. Dacă poliția ar fi venit la mine și mi-ar fi spus: «Dacă mai bei în seara asta, te ducem la închisoare», eu aș fi început să-mi fac valiza. Nu puteam să mă opresc pentru că dependența este progresivă și e din ce în ce mai rău odată cu înaintarea în vârstă”, recunoaște actorul care a trecut prin nu mai puțin de 15 cure de dezintoxicare.
Și continuă cu umor: „Dar acum mă descurc destul de bine. Nu fac prea mult sport pentru că nu vreau să mă trezesc că joc numai supereroi. Dar acum sunt un tip destul de sănătos”.
Draga de Jenny
Nimeni nu știa de condiția lui, nici familia, nici prietenii, nimeni, după cum a aflat insider.com. Când Chris Farley a murit din cauza unei supradoze, după ce abia terminaseră „Almost Heroes” (1998), în care au jucat împreună: „M-am trezit vorbind în interviurile de promovare a filmului despre moartea lui din cauza drogurilor și a alcoolului. Și eu eram drogat în tot timpul ăsta”, spune Matthew Perry.
Dar într-o zi, Jennifer Aniston, căreia îi spune Jenny, s-a apropiat de el și i-a spus că știe că bea, pentru că miroase a alcool. „A fost un moment devastator”, își amintește actorul într-un interviu pentru ABC News, dar apoi mărturisește că-i este recunoscător actriței, al cărei ajutor a fost esențial în recuperare.