Unul dintre serialele preferate ale fanilor şi ale criticilor, „Un show obişnuit” / „Regular Show” a urmărit viaţa a doi buni prieteni, Mordecai și Rigby, ale căror escapade din după-amiezele leneşe sunt întrerupte de aventuri fantastice cu gaşca de prieteni. Sezonul opt va prezenta lupta intergalactică finală a Binelui împotriva Răului.
„De la primele notiţe ale lui J.G. Quintel, prin cele opt sezoane de succes și mai mult de 250 de episoade produse, «Un show obişnuit» a fost una dintre cele mai originale animaţii al acestei generații, reuşind să creeze personaje de neuitat”, a declarat Rob Sorcher, chief content officer, Cartoon Network. „Mulţumim sincer întregii echipe, care a dat dovadă de talent şi devotament incredibile şi nu în ultimul rând, sunt mândru că toți au fost de acord să meargă în spațiu împreună pentru o călătorie finală plină de umor”, a mai spus Sorcher.
J.G. Quintel a adăugat: „Realizarea întregului serial a fost cu adevărat distractivă. Am reuşit să spunem tot ce aveam de spus şi am reuşit să transmitem tot ce aveam de transmis. Suntem atât de mândri și încântați că oamenii pot vedea cum ne facem bagajele într-un mod glorios”.
„Un show obişnuit” a început ca un proiect personal al lui J.G. Quintel în timp ce era student la CalArts și a fost primul serial care a primit undă verde în cadrul Programului Artiştilor Studiourilor Cartoon Network în 2008. Una dintre cele mai longevive animaţii, „Un show obişnuit” a câștigat un premiu Emmy în 2012 şi a fost nominalizat de alte cinci ori de la debut şi până acum. Serialul a dat naştere şi unui film de lungmetraj, „Un show obişnuit: Filmul”, care a avut premiera la Cartoon Network anul trecut.
O mostră a animației, puteți vedea în videoclipul „Un show obișnuit: Alergare distractivă”:
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=npvTk_X0LVo[/youtube]