Dani Oțil (41 de ani) și-a deschis, pentru fani, ușa casei sale din Corbeanca. Este vorba despreo casă pe pământ cu două etaje. Înaltă, nu neapărat cu o suprafață utilă foarte generoasă, dar comodă, în care prezentatorul de la ”Neața” se simte cu adevărat acasă.
În această casă de la Corbeanca, prezentată pentru Lovedeco.ro, Dani locuiește de mai bine de 10 ani, iar acum reorganizează totul pentru primirea celui mai așteptat membru al familiei, fiul său și al Gabrielei Prisăcariu. Subsolul proiectat inițial pentru a cuceri fetele, cu un cinematograf pentru doi, a fost transformat în cameră de gaming, o destinație mai potrivită pentru noul statut, de bărbat însurat, al lui Dani.
Locuința are un living mai mare decât garsoniera în care a stat câțiva ani (o garsonieră în cartierul Vitan), trei dormitoare și trei băi. La parter este amenajat livingul şi bucătăria, dar şi un balcon micuţ. La etaj, sunt trei dormitoare şi o baie. Etajul mansardat şi subsolul au, la rândul lor, câte o baie.
Acum ceva vreme, prezentatorul de la Antena 1 declara:
„Eu când mi-am făcut casa am avut trei fetișuri. Unu să am încălzire în pardoseală cum am văzut la niște bogați acum 10 ani la casă. (…) Fetișul doi să am cinema în pivniță, dar nu l-am folosit de doi ani. (…) Mi-am luat un panou electric, face reclamă la televizor, e o chinezărie infectată și l-am montat în baie lângă duș și am tot timpul cu două grade în plus în baie. (…) Cei mai bine cheltuiți bani de când m-am mutat la casă. Costă foarte puțin, singura mea frică e să nu ia foc, pentru că e o chinezărie, dar încălzește obiectele, nu aerul”, povestea Dani Oțil.
Lucrurile s-au mai schimbat de când Gabriela Prisăcariu s-a mutat la el. Au făcut câteva modificări prin casă, au mai modernizat camerele, după cum și-a dorit și ea. Aveau nevoie și de un dressing generos, căci și ea are o garderobă bogată. Cei doi locuiesc într-o casă mare, spațioasă în care e suficient loc și pentru bebelușul lor care e pe drum.