Homepage  / Știri

„Casa noastră/Utama”, marele câștigător TIFF 2022. Lista completă a câștigătorilor

„Casa noastră/Utama”, marele câștigător TIFF 2022. Lista completă a câștigătorilor

de Andra Stana,

Trofeul Transilvania, marele premiu al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), a mers anul acesta la filmul bolivian „Casa noastră”. Gala de decernare, care a fost prezentată de jurnalista Amalia Enache și de președintele festivalului Tudor Giurgiu, a avut loc în weekend, pe 25 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

Un film bolivian, „Casa noastră/Utama”, marele câștigător TIFF 2022

Câștigătorii celui la mai mare festival dedicat lungmetrajului din România au fost anunțați, sâmbătă seară, în cadrul galei de încheiere. Lungmetrajul „Casa Noastră” a câștigat Trofeul Transilvania, marele premiu acordat celui mai bun film la cea de-a 21-a ediție a Festivalulul Internațional de Film Transilvania (TIFF), dar și votul publicului, fiind pentru prima oară când se întâmplă acest lucru.

La TIFF 2022 au fost proiectate aproape 200 de lungmetraje și scurtmetraje.

Cu toate că multe dintre filme s-au văzut în premieră în România, numai 12 lungmetraje s-au luptat pentru Trofeul Transilvania. Dintre acestea, două sunt ale unor cineaști români: „Pentru mine tu ești Ceaușescu” al lui Sebastian Mihăilescu și „Marocco/Mikaido” de Emanuel Pârvu, prezent în calitate dublă de actor și regizor la TIFF 2022.

Ce poveste spune filmul „Casa noastră/Utama”

Trofeul Transilvania 2022 a fost câștigat de „Casa noastră/Utama”, ficțiunea de debut a regizorului bolivian Alejandro Loayza Grisi. O poveste impresionantă despre un cuplu de crescători de lame care se confruntă cu seceta, Casa noastă/ Utama s-a remarcat prin ,,abordarea cinematografică simplă, curată și poetică a regizorului’’.

La începutul galei de decernare a premiilor TIFF, bolivianul a ridicat și premiului pentru cel mai votat film al publicului festivalului de la Cluj-Napoca.

„Vreau să vă mulțumesc foarte mult. E o onoare să fiu aici. Chiar aveți un festival special și trebuie să vă bucurați de el așa cum se cuvine.”, a declarat Alejandro Loayza Grisi, regizorul „Casa noastră/Utama”.

Premiul pentru cea mai bună regie a mers la islandezul Guðmundur Arnar Guðmundsson, care a semnat lungmetrajul „Făpturi de vis/Beautiful Beings”. E un film al prieteniei dintre doi adolescenți pe cât se poate mai diferiți, primul este fiul unei clarvăzătoare care-l primește în gașca sa de inadaptați social pe un băiat victimă a bullying-ului în Islanda.

Trei cineaste românce au ridicat premii la gala de închidere TIFF 2022. Este vorba de Alina Grigore, cu un premiu de debut pentru lungmetrajul „Crai nou”, Monica Stan, care a primit premiul presei străine pentru „Imaculat” și Miruna Minculescu, care a luat o mențiune specială pentru scurtmetraj în cadrul Zilelor Filmului Românesc.

Maia Morgenstern, omagiată pentru întreaga carieră la TIFF 2022

În cadrul festivalului, Maia Morgenstern (60 de ani) a fost distinsă cu Premiul de Excelență pentru întreaga sa carieră.

În timpul discursului de pe scenă, ea a adus un omagiu regizorilor și creatorilor de artă care au contribuit la cariera ei în cinematografia din România.

„E nevoie de un asemenea moment pentru a-mi da seama cât de profund recunoscătoare sunt tuturor întâlnirilor cu mari sau în devenire mari creatori de film, creatori de artă. Lor le datorez existența mea, șlefuirea, ceea ce sunt eu azi și aș vrea să devin și mâine.”, a declarat Maia Morgenstern.

Lista completă a câștigătorilor TIFF 2022 

  • Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro – „Casa noastră/Utama”, regizat de bolivianul Alejandro Loayza Grisi
  • Premiul pentru cea mai bună regie, în valoarea de 3.500 de euro – regizorul islandez Guðmundur Arnar Guðmundsson pentru lungmetrajul „Făpturi de vis/Beautiful Beings” 
  • Premiul pentru Excelență – Maia Morgenstern
Maia Morgenstern, Premiul de Excelență – foto Lorand Vakarcs
  • Premiul pentru cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro – Laura Muller și Schemci Lauth pentru rolul din lungmetrajul franțuzesc „Amanți/The Night Belongs to Lovers” 
  • Premiul special al juriului  – „Ficțiune despre viață”, regizat de lituanianca Dovile Saratuye
  • Premiul special al juriului pentru interpretare – actrița amatoare Eszter Csonka, care a jucat în lungmetrajul maghiar „Tandrețe/Gentle”
  • Premiul presei străine pentru film românesc – „Imaculat”, regizat de românca Monica Stan 
  • Premiul publicului, în valoare de 2.000 de euro, acordat lungmetrajului care a strâns cele mai multe voturi din partea publicului prezent la TIFF 2022 – „Casa noastră/Utama”, regizat de Alejandro Loayza Grisi 
  • Premiul publicului pentru cel mai popular film românesc, în valoare de 1.500 de euro – „Capra cu trei iezi”, lungmetrajul horror al regizorului debutant Victor Canache
  • Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru debut, în valoare de 1.000 de euro – „Crai nou”, regizat de Alina Grigore 
  • Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro – „Miracol”, regizat de Bogdan George Apetri 
  • Mențiunea specială a Zilelor Filmului Românesc pentru lungmetraj – „Om câine”, regizat de Ștefan Constantinescu 
  • Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru scurtmetraj, în valoare de 5.000 de euro – „Aurică, viață de câine”, regizat de Mihai Dragolea 
  • Mențiunea specială a juriului Zilelor Filmului Românesc pentru scurtmetraj – „Fragmentări”, regizat de Miruna Minculescu 
  • Mențiunea specială a juriului Zilelor Filmului Românesc pentru scurtmetraj – „Moștenirea”, regizat de Marian Fărcuț
  • Premiul pentru cel mai bun scenariu de episod-pilot în secțiunea Full Moon – acordat proiectului „Vreau să calci un gândac/Squash a Bug for Me” al lui Alex Olteanu
  • Bursa Alex. Leo Șerban, în valoare de 2.500 de euro – „Nu mă lăsa să mor”, un proiect al cineaștilor Andrei Epure și Ana-Maria Gheorghe
  • Bursa Alex. Leo Șerban, în valoare de 500 de euro, acordată jurnaliștilor – Cinefilia.ro, un proiect dezvoltat de Andreea Alexandra Vraja
  • Mențiune specială Alex. Leo Șerban, în valoare de 1.000 de euro – actorului Conrad Mericoffer, pentru rolul său din „Câmp de maci”, care a luat marele premiu al publicului la ediția de anul trecut a TIFF Premiul Chainsaw Europe, constând în servicii de post-producție în valoare de 25.000 de euro – „Avanos”, un proiect al regizorului grec Panagiotis Charamis, produs de Konstantinos Baliotis de la 2D2R
  • Premiul de dezvoltare Transilvania Pitch Stop, în valoare de 5.000 de euro – „40. Maria Luisa Boulevard”, al regizoarei bulgare Kristina Spakovska
  • Premiul secțiunei de documentar „What’s up, Doc?, în valoare de 2.000 de euro – „Pentru mine tu ești Ceaușescu”, semnat de regizorul român Sebastian Mihăilescu 
  • Mențiune specială în cadrul secțiunei de documentar „What’s up, Doc?, acordat filmului „Atlantida/Atlantis” al lui Yuri Ancarani
  • Premiul Centrului Național de Cinematografie din Republica Moldova, în valoare de 1.500 de euro – „As Shadows Fade”, un proiect regizat de cineasta turcoaică Burcu Aykar Premiul CoCo – „Where Elephants Go?”, un proiect semnat de cineaștii români Gabi Șarga și Cătălin Rotaru
  • Premiul VILLA CULT Development, în valoare de 500 de euro – „Light”, un proiect în dezvoltare al regizorului moldovean Maxim Baraliuc

Cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania a avut loc în perioada 17-26 iunie, în Cluj-Napoca.

Sursa foto: Facebook

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton