Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Casey Affleck este acuzat de hărţuire sexuală

de Redactia Tvmania

Casey Affleck (34 de ani), fratele actorului Ben Affleck, a fost dat în judecată de producătoarea Amanda White, care îl acuză de hărţuire sexuală, scrie uk.eonline.com.

White a lucrat cu actorul la documentarul său despre Joaquin Phoenix („I’m Still Here: The Lost Year of Joaquin Phoenix”) şi susţine că Affleck vorbea cu ea despre sex, îi dădea sms-uri jignitoare, a invitat-o să petreacă noaptea cu el la un hotel şi, după ce a fost refuzat, a devenit agresiv, a pipăit-o şi i-a refuzat plata salariului de 50.000 de dolari.

„Affleck vorbea constant despre femei spunându-le «vaci», povestea despre aventurile lui sexuale şi cele ale altor celebrităţi la care asistase şi a întrebat-o (pe White), după ce i-a aflat vârsta, «N-ar fi timpul să rămâi gravidă?»”, se explică în actele oficiale.

Producătoarea cere daune de 2 milioane de dolari şi dă şi alte detalii neplăcute despre actorul care este căsătorit cu sora lui Joaquin Phoenix, Summer, cu care are doi copii: Indiana (şase ani) şi Atticus (doi ani). White spune că, în timpul filmărilor din Costa Rica, nu a putut intra în camera ei de hotel pentru că Phoenix şi Affleck se aflau acolo, alături de două femei, iar când erau în Las Vegas, Affleck a adus pe platouri prostituate, fără a folosi ulterior imaginile filmate în peliculă.

Femeia este sigură că actorul a folosit serviciile acestora în scop personal. Avocatul actorului, Michael J. Plonsker, a explicat că acuzaţiile sunt „uluitoare şi deloc adevărate”.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te