Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

S-au acordat premiile BAFTA, ediția 2022. Cine sunt câștigătorii

de Andreea Hentea,

Aseară au fost decernate la Londra, la Royal Albert Hall, premiile BAFTA 2022, cele mai importante distincții britanice în domeniul cinematografiei. Trofeele acordate anual de către Academia Britanică de Film și Televiziune au împlinit anul acesta 75 de ani de existență. Gazda ceremoniei a fost actrița Rebel Wilson. 

Anul acesta, la categoria Cel mai bun film s-au înscris în cursă 48 de lungmetraje. Academia Britanică de Film și Televiziune a avut în vedere diversitatea în acordarea trofeelor, fiind criticată în trecut pentru că a premiat doar regizori, nu și regizoare, și pentru că nu a inclus în competiție candidați de culoare. 

Favoritele ediției au fost filmele „Dune” (cu unsprezece nominalizări), „În ghearele câinilor” / „The Power of the Dog” (cu opt nominalizări) și „Belfast” (cu șase nominalizări). Academia Britanică de Film și Televiziune a premiat „În ghearele câinilor” la categoria Cel mai bun film, recompensând-o, de asemenea, cu un trofeu, pe regizoarea acestuia, Jane Campion. „Belfast”, regizat de Kenneth Branagh, a primit trofeul BAFTA la categoria Cel mai bun film britanic, iar „Dune”, regizat de Denis Villeneuve, a fost premiat la cinci categorii: imagine, coloană sonoră, efecte vizuale, sunet și decoruri. 

Printre titlurile aflate în atenție s-au numărat și „Licorice Pizza”, „Nu e vreme de murit” / „No Time to Die” (să nu uităm că franciza Bond aniversează anul acesta 60 de ani de la debut) și „Poveste din cartierul de vest” / „West Side Story”, care au obținut câte cinci nominalizări. „Licorice Pizza”, regizat de Paul Thomas Anderson, a fost premiat la categoria Cel mai bun scenariu original (scris tot de Paul Thomas Anderson), „Nu e vreme de murit a primit premiul pentru Cel mai bun montaj, iar „Poveste din cartierul de vest” a fost recompensat cu două trofee: pentru actriță în rol secundar – Ariana DeBose și pentru cea mai bună distribuție. 

Trofeul pentru Cel mai bun film într-o altă limbă decât engleza i-a revenit peliculei „Drive My Car”, regizată de japonezul Ryûsuke Hamaguchi, a cărui sursă de inspirație a fost o nuvelă a celebrului Haruki Murakami, inclusă în volumul „Bărbați fără femei” (tradus și în România). Lashana Lynch, despre care s-a speculat că ar putea interpreta în viitor o versiune feminină a lui James Bond, și pe care am văzut-o în recentul „Nu e vreme de murit”, a fost votată de public la categoria Vedetă în ascensiune (BAFTA Rising Star). 

Lista completă a câștigătorilor premiilor BAFTA 2022:

Cel mai bun film: 

Cel mai bun film britanic:

Cel mai bun debut al unui scenarist, regizor sau producător britanic

Cel mai bun film într-o altă limbă decât engleza:

Cel mai bun film documentar: 

Cel mai bun film de animație: 

Cel mai bun regizor:

Cel mai bun scenariu original:

Cel mai bun scenariu adaptat:

Cea mai bună actriță în rol principal:

Cel mai bun actor în rol principal:

Cea mai bună actriță în rol secundar:

Cel mai bun actor în rol secundar:

Cea mai bună coloană sonoră: 

Cea mai bună distribuție: 

Cea mai bună imagine:

Cel mai bun montaj:

Cele mai bune decoruri:

Cele mai bune costume: 

Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură: 

Cel mai bun sunet: 

Cele mai bune efecte vizuale: 

Cel mai bun scurtmetraj de animație britanic: 

Cel mai bun scurtmetraj britanic: 

BAFTA RISING STAR AWARD (votat de către public):

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te