Homepage  / Cinema

Premiile César 2022. Talentata Anamaria Vartolomei a primit premiul pentru Cea mai promițătoare actriță

Premiile César 2022. Talentata Anamaria Vartolomei a primit premiul pentru Cea mai promițătoare actriță

de Andreea Hentea,

Pe 25 februarie s-au acordat, la Paris, prestigioasele premii César, care recompensează cele mai importante realizări din anul precedent în domeniul cinematografic. Ceremonia premiilor considerate echivalentul francez al Oscarurilor a fost găzduită în celebra sală Olympia din Paris și a fost prezidată de scenarista și regizoarea Danièle Thompson, scrie deadline.com.

În cadrul ceremoniei de premiere s-au rostit omagii emoționante la adresa legendarului Jean-Paul Belmondo, de care ne-am despărțit în septembrie 2021, dar și la adresa talentatului actor Gaspard Ulliel, dispărut la 37 de ani, într-un accident la schi, pe 19 ianuarie 2022. Tot în cadrul ceremoniei, actrița Cate Blanchett a fost recompensată cu un César onorific prezentat de Isabelle Huppert. 

Învingătorii ediției

În prim-planul competiției s-a aflat drama romantică „Illusions perdues”, în regia lui Xavier Giannoli. Ecranizare a capodoperei lui Honoré de Balzac „Iluzii pierdute”, filmul cu Benjamin Voisin și Cécile de France în rolurile principale, filmul a fost recompensat cu șapte premii din cincisprezece nominalizări. „Illusions perdues” a fost premiat la categoriile Cel mai bun film, cel mai bun actor în rol secundar – Vincent Lacoste, cel mai promițător actor – Benjamin Voisin, cel mai bun scenariu adaptat, imagine, decoruri și costume. 

Al doilea film extrem de apreciat al competiției din acest an a fost originalul „Annette”, cu Marion Cotillard și Adam Driver în rolurile principale, care a deschis Festivalul de la Cannes în 2021. Acesta a obținut cinci premii din unsprezece nominalizări. „Annette” a fost premiat la categoriile regie – Leos Carax, coloană sonoră – Ron Mael și Russell Mael, montaj, sunet și efecte vizuale. 

Valérie Lemercier, interpreta rolului titular din drama muzicală „Aline” (inspirată din viața faimoasei Céline Dion și nominalizată la zece premii César), a fost premiată la categoria Cea mai bună actriță. Tot ea este și regizoarea filmului, care a fost, de asemenea, prezentat la Cannes, în ediția de anul trecut.

Anamaria Vartolomei, foarte apreciată și la César

Anamaria Vartolomei

Frumoasa și talentata actriță de origine română Anamaria Vartolomei a primit premiul César la categoria Cea mai promițătoare actriță, pentru rolul din filmul „L’événement”, regizat de Audrey Diwan. „L’événement” urmărește lupta unei studente pentru a putea face avort la începutul anilor ’60, în Franța, într-un moment în care întreruperea sarcinii era o practică tabu, ce avea consecințe juridice severe.

Născută în 1999 la Bacău, Anamaria Vartolomei este binecunoscută deja pentru excelenta interpretare din filmul „Mica mea prințesă” / „My Little Princess” (2011), în care a jucat alături de Isabelle Huppert. Anamaria Vartolomei a primit deja numeroase aprecieri pentru rolul din acest dramatic „L’événement”, recompensat anul trecut cu Leul de Aur la Festivalul de la Veneția. Tânăra a fost desemnată, de asemenea, Cea mai bună actriță din Franța la Gala premiilor Lumières din 17 ianuarie.  

Lista completă a câștigătorilor premiilor César 2022:

  • Cel mai bun film: „Illusions perdues”
  • Cea mai bună regie: Leos Carax, „Annette”
  • Cea mai bună actriță: Valérie Lemercier, „Aline”
  • Cel mai bun actor: Benoit Magimel, „De Son Vivant”
  • Cea mai bună actriță în rol secundar: Aissatou Dialla Sagna, „La Fracture”
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Vincent Lacoste, „Illusions perdues”
  • Cea mai promițătoare actriță: Anamaria Vartolomei, „L’événement”
  • Cel mai promițător actor: Benjamin Voisin, „Illusions perdues”
  • Cel mai bun scenariu original: Arthur Harari, Vincent Poymiro – „Onoda, 10,000 Nuits Dans La Jungle”
  • Cel mai bun scenariu adaptat: Xavier Giannoli, Jacques Fieschi – „Illusions perdues”
  • Cea mai bună coloană sonoră: Ron Mael, Russell Mael – „Annette”
  • Cel mai bun sunet: Erwan Kerzanet, Katia Boutin, Maxence Dussère, Paul Heymans, Thomas Gauder – „Annette”
  • Cea mai bună imagine: Christophe Beaucarne, „Illusions perdues”
  • Cel mai bun montaj: Nelly Quettier, „Annette
  • Cele mai bune costume: Pierre-Jean Laroque, „Illusions perdues”
  • Cele mai bune decoruri: Riton Dupire-Clémént, „Illusions perdues”
  • Cele mai bune efecte vizuale: Guillaume Pondard, „Annette”
  • Cel mai bun scurtmetraj de animație: „Folie Douce, Folie Dure”, regia: Marine Laclotte
  • Cel mai bun scurtmetraj documentar: „Maalbeek”, regia: Ismaël Joffroy Chandoutis
  • Cel mai bun scurtmetraj: „Les Mauvais Garçons”, regia: Elie Girard
  • Cel mai bun lungmetraj de animație: „Le Sommet Des Dieux”, regia: Patrick Imbert
  • Cel mai bun lungmetraj documentar: „La Panthère Des Neiges”, regia: Marie Amiguet, Vincent Munier
  • Cel mai bun lungmetraj de debut: „Les Magnétiques”, regia: Vincent Maël Cardona
  • Cel mai bun film străin: „The Father”, regia: Florian Zeller
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton