Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

Câștigătorii Premiilor Emmy 2019. „Game of Thrones” și Michelle Williams, printre premiați

de Redactia Tvmania

Cea de-a 71-a ediţie a galei de decernare a premiilor Primetime Emmy, supranumite „Oscarurile televiziunii americane”, a fost dominată de producţiile „Game of Thrones” şi „Fleabag”.

 Producțiile HBO au dominat premiile Emmy 2019, rivalii de la Netflix și Amazon completând podiumul odată cu decernarea distincțiilor acordate producțiilor Primetime, duminică noapte, la Microsoft Theater din Los Angeles.

Premiile Primetime Emmy se acordă, în general, în duminica ce precede debutul sezonului de toamnă la televiziunile americane. Gala este difuzată, prin rotaţie, de cele patru posturi de televiziune majore din Statele Unite ale Americii – CBS, ABC, NBC şi FOX. Evenimentul de anul acesta a fost transmis de FOX.

Producțiile rețelei HBO și-au adjudecat duminică nu mai puțin de nouă trofee. În acest fel, postul a totalizat nu mai puțin de 34 de premii Emmy pentru 2019, luând în considerare și trofeele acordate la ceremoniile organizate anterior în timpul anului (Daytime și Creative Arts).

Amazon a tras linie duminică după 7 trofee, totalizând astfel 15 trofee, iar Netflix, cu numai patru premii câștigate duminică, rezistă în cursa în care anul trecut a fost la egalitate cu HBO, reușind să totalizeze nu mai puțin de 27 de trofee Emmy în acest an.

 

Câștigătorii Premiilor Emmy 2019 – Lista completă:

Cel mai bun serial TV-comedie:

Fleabag

Cel mai bun serial TV – dramă:

Game Of Thrones

Cea mai bună mini-serie tv

Chernobyl

Cel mai bun film pentru televiziune

Bandersnatch (Black Mirror)

Cel mai bun actor într-o mini-serie sau film de televiziune:

Jharrel Jerome, When They See Us

Cea mai bună actriță într-o mini-serie sau film de televiziune:

Michelle Williams, Fosse/Verdon

Cel mai bun actor într-un serial TV – comedie:

Bill Hader, Barry

Cea mai bună actriță într-un serial de comedie:

Phoebe Waller-Bridge, Fleabag

Cel mai bun actor într-un serial TV – dramă:

Billy Porter, Pose

Cea mai bună actriță într-un serial TV – dramă:

Jodie Comer, Killing Eve

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial TV – comedie

Tony Shalhoub, The Marvelous Mrs. Maisel

Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial TV – comedie

Alex Borstein, The Marvelous Mrs. Maisel

 

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial TV – dramă

Peter Dinklage, Game of Thrones

Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial TV – dramă

Julia Garner, Ozark

Cel mai bun actor în rol secundar într-o miniserie sau film de televiziune

Ben Whishaw, A Very English Scandal

Cea mai bună actriță în rol secundar într-o miniserie sau film de televiziune

Patricia Arquette, The Act

Cea mai bună actriță guest star într-un serial dramă

Cherry Jones, The Handmaid’s Tale

Cel mai bun actor guest star într-un serial dramă

Bradley Whitford, The Handmaid’s Tale

Cea mai bună actriță guest star într-un serial comedie

Jane Lynch, The Marvelous Mrs. Maisel

Cel mai bun actor guest star într-un serial comedie

Luke Kirby, The Marvelous Mrs. Maisel

Cel mai bun prezentator al unei emisiuni tip reality show

RuPaul, RuPaul’s Drag Race

Cea mai bună emisiune tip reality show/competiție

RuPaul’s Drag Race

Outstanding Variety Sketch Series:

Saturday Night Live

Structured Reality Program:

Queer Eye

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te