Producătorii au început să recruteze actori pentru noile personaje care vor apărea în noul sezon din „Urzeala tronurilor”.
Sezonul 5 încă nu s-a încheiat, dar pregătirile pentru următorul au început. În plin casting, site-ul specializat Watchers on the Wall a aflat câteva dintre personajele pe care le vom cunoaște anul viitor.
Primul rol căutat este cel al unui „pirat în vârstă de vreo 50 de ani, un pirat nemilos care a terorizat apele din întreaga lume”. Ar putea fi vorba despre unchiul lui Theon Greyjoy, Euron Greyjoy.
Apoi, se caută o întreagă familie: „tatăl, peste 50 de ani, este unul dintre cei mai faimoși soldați din Westeros, fără simțul umorului, strict și intimidant. Cere disciplină marțială și pe front și acasă”. Portretul i se potrivește foarte bine lui Randyll Tarly, tatăl abuziv al lui Sam și celebru soldat menționat chiar de Stannis Baratheon acum câteva zile în sezonul 5. O vom cunoaște și pe mama lui Sam, „simpatică, grasă și iubitoare”, pe fratele său Dickon „atletic, bun vânător, excelent mânuitor la spadei, dar nu neapărat foarte inteligent” și pe una dintre surorile lui, „o fată simpatică și fără pretenții”.
În sfârșit, producătorii mai caută un actor pentru a interpreta un „preot de vreo 40 de ani, fost soldat care și-a găsit pe drum credința”. Ar putea fi vorba despre Septon Meribald, conform celor de la Watchers on the Wall.