Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Cât a dat Simona Halep pe rochia roșie purtată la petrecerea de logodnă. A ales un designer străin celebru

de Redactia Tvmania

Simona Halep și Toni Iuruc au organizat o petrecere de logodnă, iar viitoarea mireasă a fost în centrul atenției la evenimentul ce a avut loc acasă la celebra tenismenă. Celebra jucătoare de tenis a purtat două rochii, dar prima dintre ele, cea roșie, a furat ochii tuturor invitaților. A fost creată de un designer cunoscut în toată lumea, scrie libertatea.ro.

Deși inițial toată lumea a crezut că vineri, 23 iulie, Simona Halep s-ar fi măritat cu Toni Iuruc, în cadrul unei petreceri în familie, informația a fost „corectată” de tatăl viitoarei mirese. Astfel, Stere Halep a declarat că petrecerea a fost dată în cinstea logodnei dintre Simona și Toni, respectând tradiția machedonilor.

 

Simona Halep a purtat în prima parte a serii o rochie roșie de cocktail de la casa italiană Valentino, o rochie scurtă cu o singură mânecă. Vestimentația se vinde cu un preț care se învârte în jurul sumei de 2.000 de euro, scrie elle.ro.

„A fost o petrecere între familii, au venit părinţii lui Toni și viitorii nași. Așa se face la noi, la machedoni, înainte de cununia civilă.

Despre cununie și nuntă nu știu să vă spun nimic, va fi o surpriză și pentru noi. Știu ei detaliile astea. În rest, Simona este bine, urmează în continuare tratamentul la picior, se reface ușor, ușor. Bineînțeles că ne dorim și nepoței”, a declarat acesta pentru click.ro.

Cum a început povestea de dragoste dintre Simona Halep și Toni Iuruc

Logodna Simonei Halep a fost anunțată în presă luna trecută. Acela a fost momentul în care celebra sportivă a recunoscut că a acceptat fericită cererea în căsătorie venită din partea lui Toni Iuruc, alături de care trăiește o poveste de iubire încă din anul 2018. Cei doi și-au făcut publica relația abia un an mai târziu.

„A fost un moment deosebit! În trecut ziceam că o să fie un moment mai banal, așa, dar nu a fost deloc așa. Impactul a fost mare, am fost emoționată și mă bucur foarte mult să-l am pe Toni alături de mine.

Am plecat la un drum frumos. Da, așa este, ne-am logodit! Mă bucur pentru că am făcut pasul deja, este un moment foarte frumos din viața mea”, povestea Simona la momentul respectiv.

Foto: Instagram Simona Halep – Marian Sterea

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te