Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Cât a plătit Roxana Ionescu pentru rochiile purtate la nunta lui Dani Oțil. Nașa a făcut furori cu ținutele alese

de Redactia Tvmania

Pe 30 iulie, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au căsătorit într-un decor de vis din Buftea, acolo unde a avut loc și petrecerea. Invitata care a atras atenția tuturor, mai ales prin ținutele purtate, a fost nașa celor doi, Roxana Ionescu. Vedeta a purtat două ținute, însă toată lumea s-a întrebat cât a plătit Roxana Ionescu pentru rochiile purtate la nunta lui Dani Oțil.

Pe data de 30 iulie, după doi ani de la căsătoria civilă, Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil au decis să celebreze cununia religioasă, alături de o mare petrecere. În prima parte a zilei, toți invitații au fost prezenți la Mănăstirea Cașin pentru ceremonia religioasă. Apoi, atmosfera festivă s-a mutat pe malul lacului din Buftea, la un restaurant de lux. Pentru cele două locații, Roxana Ionescu a ales să poarte două ținute diferite și a strălucit în ambele, aducând un plus de eleganță evenimentului.

Cât a plătit Roxana Ionescu pentru rochiile purtate la nunta lui Dani Oțil

La cununia religioasă, Roxana Ionescu a optat pentru o rochie lungă în nuanța roșu burgund, semnată Silk Love & Lace. Rochia, confecționată din voal Georgette subțire, cu cădere grea și fir lurex inserat, i-a pus în evidență silueta nașei, oferindu-i o eleganță aparte. O crăpătură subtilă pe picior a adăugat o notă sexy ținutei. Prețul acestei rochii deosebite a fost de 2.900 de lei.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

La petrecerea de seară, Roxana Ionescu și-a schimbat ținuta. Aceasta a optat pentru o rochie lila, creată de designerul Norina Stoica și parte din colecția primăvară-vară 2023. Rochia, realizată din voal chiffon de mătase naturală, avea o crăpătură generoasă și un decolteu amplu, accentuându-i farmecul. Această piesă vestimentară deosebită avea un preț începând de la 4.200 de lei. Cu ambele ținute, Roxana Ionescu a atras toate privirile, strălucind în ziua specială a cununiei religioase.

Roxana Ionescu, mesaj emoționant după nunta lui Dani Oțil

La câteva zile după marele eveniment, Roxana Ionescu a dorit să scrie și în mediul online un mesaj finilor săi:

„Căsnicia voastră să fie o călătorie plină de iubire, armonie și fericire! Suntem mândri și bucuroși să fim nasii voștri și să vă însoțim în această minunată aventură a vieții”, a scris aceasta pe rețelele de socializare.

Gabriela Prisăcariu a reacționat imediat și i-a răspuns nașei sale cu mesajul: „Vă iubim”. Mai mult, soția lui Dani Oțil a făcut primele declarații despre cea mai frumoasă zi din viața ei. Aceasta a mărturisit că încă o dor picioarele și are răni de la cât a dansat. Blondina a mărturisit că totul a decurs așa cum și-a dorit, locația a fost de vis și totul a ieșit impecabil. În plus, doamna Oțil le-a arătat fanilor și verigheta superbă.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te