Astăzi, de la 17.30, „Happy Hour” devine oficial „La Măruţă”. Show-ul, al cărui amfitrion este Cătălin Măruţă, se întoarce din vacanţă nu doar cu un nume nou, ci şi cu multe idei proaspete.

Cătălin Măruţă recunoaşte că a pregătit, împreună cu echipa sa, şi rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar va trata şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi un decor reîmprospătat.

„În mare, formatul va fi acelaşi, pentru ca publicul asta aşteaptă de la noi, s-a creat o dependenţă a celor de acasă faţă de structura emisiunii. Însă vom avea şi noutăţi, în sensul că ne gândim la nişte rubrici noi, vor mai fi şi nişte mici modificări de decor, care, după părerea mea, sunt binevenite oricând, personaje noi pe care le veţi vedea mai des în emisiune”, a povestit Cătălin Măruţă.

Happylica nu dispare

Noul sezon o va avea în centru tot pe celebra Happylica, canapeaua fiind „prea încărcată de istorie ca să renunţăm la ea. Pe canapeluţa asta s-au perindat oameni incredibili şi poveşti ieşite din comun. Acolo s-a râs, s-a plâns, s-au deschis şi s-au închis certuri, s-au făcut confesiuni. E aproape vie, Happylica e ca un membru al echipei”, a recunoscut Măruţă.

Şi bandul emisiunii pregăteşte noutăţi. Astăzi, îşi va întâmpina telespectatorii cu acorduri muzicale noi. După o vară plină de concerte, cele două veveriţe de la RedBlonde şi băieţii de la trupa Zero sunt gata să pună pe muzică versuri originale.

Urmărește-ne pe Google News