Cătălin Botezatu a fost preferatul Elenei Ceaușescu
Este o zi specială pentru Cătălin Botezatu. Acesta împlinește astăzi, 3 decembrie, vârsta de 55 de ani. El și-a început cariera în anul 1984, ca manechin al Casei de Modă Venus, condusă de Zina Dumitrescu, iar, până în ziua de astăzi, a devenit unul dintre cei mai renumiți creatori de modă din România. În 1985, la Frankfurt, Cătălin Botezatu a primit titlul de Cel mai bun manechin al anului în Europa.
În plus, Cătălin Botezatu a cucerit-o și pe Elena Ceaușescu și a devenit preferatul ei, iar la fiecare eveniment el avea privilegiul de a-i oferi flori soției lui Nicolae Ceaușescu. De-a lungul timpului, au existat zvonuri potrivit cărora între Cătălin Botezatu și Elena Ceaușescu ar fi existat ceva mai mult decât o simplă relație de amiciție. Recent, creatorul de modă a vorbit despre relația pe care a avut-o cu familia Ceaușescu, dar mai ales cu Elena Ceaușescu.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
Cătălin Botezatu, adevărul despre relația cu Elena Ceaușescu
Cătălin Botezatu spune că s-a bucurat de multe beneficii datorită faptului că era preferatul Elenei Ceaușescu. Totuși, acesta nu a vrut să dezvăluie dacă zvonurile potrivit cărora au avut o relație amoroasă sunt adevărate.
„Familia Ceaușescu era o familie extrem de simplă, de normală. Erau haioși, se distrau. Cred că ar fi putut face lucruri frumoase, dacă ar mai fi trăit. Noi am avut o relație foarte frumoasă și foarte bună. Într-un complex de împrejurări, doamna Elena Ceaușescu a anunțat că mă dorește doar pe mine să îi ofer flori, am devenit într-un mod tacit preferatul ei. Datorită dânsei, în mai puțin de 24 de ore, am primit buletin de București. Au urmat și intimități, dar mai târziu. Dar nu era ușor să fiu preferatul Elenei Ceaușescu.
La fiecare ofertă de flori, trebuia să fiu cu analizele la zi, nu trebuia să fiu răcit. Am avut șansa să mai merg, să mai beau câte o cafea prin Palatul Primăverii. S-a scris că am fost amantul Elenei Ceaușescu, ce pot să spun eu e că am avut o relație foarte specială, dar un bărbat adevărat nu spune niciodată ce femei a avut. Prin patul meu au trecut foarte multe femei celebre, cu soți celebri, sau măritate în acel moment”, a declarat Cătălin Botezatu pentru Fanatik.
„Aveam și două prezentări de modă pe zi”
Cătălin Botezatu a mai spus că muncea mult în perioada comunismului, dar și succesul era pe măsură. El își amintește cu drag de acea perioadă și spune că a avut șansa să cunoască toți președinții de stat care au vizitat România, în perioada comunismului.
„Modellingul în vremea comunismului era foarte fain, dar munceam foarte mult. Eu am început la 18 ani, la Centrul de Cercetare al industriei ușoare, era cel mai înalt forum de fashion, lucram cu carte de muncă. Am avut șansa să cunosc toți președinții de stat care au vizitat România, pentru că ori de câte ori aveau o vizită, familia Ceaușescu, în programul pe care îl aveau, includeau și o prezentare de modă. Uneori aveam și două prezentări de modă pe zi, iar în celelalte zile stăteam în probe”, a mai povestit Cătălin Botezatu pentru sursa citată anterior.
Citește și: